.

Fiecare început de an aduce noi provocări și noi predicții care țintesc, în cea mai mare parte, creșteri și dezvoltări. Iar lucrurile nici că ar putea sta altfel când vorbim despre publicitatea online. Ba încă vor sta foarte bine, poate chiar cel mai bine, în acest an nou 2007, cel puțin acolo unde se dă tonul în materie de publicitate, adică în Statele Unite ale Americii. 'Microbul' se va răspândi rapid, mai ales că este vorba despre un mediu virtual.

Bugetele alocate publicității online
Totalul cheltuielilor pe publicitatea online din SUA va ajunge la 19,5 miliarde USD în 2007, ceea ce înseamnă o creștere de 20% față de totalul cheltuielilor din 2006. Această rată de creștere este totuși mai scăzută față de nivelul de creștere de 30% sau chiar mai mare înregistrat în ultimii ani. Totuși, chiar și acest nivel redus al creșterii anuale va fi considerat spectaculos în cazul majorității industriilor. În condițiile în care totalul cheltuielilor pe publicitate era preconizat să crească cu circa 1,4% în 2007, trecerea către publicitatea online se pare că va atinge cel mai ridicat nivel în anul 2007.

Publicitatea video online
Această formă de publicitate va însemna mai mult o implicare a canalelor media decât a banilor în 2007. eMarketer preconizează că totalul cheltuielilor pentru această formă de publicitate va ajunge la 775 mil USD în 2007, reprezentând doar 4% din totalul publicității online din SUA.

Rețelele sociale
Cheltuielile globale pe publicitate ar trebui să atingă un maxim de 1 miliard USD în 2007, față de cele 445 milioane USD estimate în 2006. Factorii de creștere sunt expansiunea internațională, rețelele de nișă și acordul Google de a furniza tehnologia de căutare pentru MySpace.

Descărcările de jocuri video
Descărcările digitale de jocuri video vor câștiga teren în 2007, astfel încât până în 2010 vor genera 22% din totalul veniturilor din software de jocuri. Pe lângă acțiunile magazinelor online de a promova noua generație de console de jocuri, e interesant de urmărit și strategia Time Warner care prin serviciul GameTap încearcă să se poziționeze drept HBO-ul jocurilor de PC, axându-se pe conținutul original pentru a crește numărul abonărilor.

Televiziunea mobilă
Serviciile de televiziune mobilă au făcut primii pași în 2006 când vorbim de un conținut profesionist. În anul 2007, mixului televiziunii mobile i se va adăuga un alt element crucial, și anume conținutul generat de utilizator. Dat fiind impactul pe care echivalentul online al acestei dezvoltări l-a înregistrat în 2006, e posibil ca publicitarii și oamenii de marketing să se confrunte cu o varietate amețitoare de noi opțiuni.

Comerțul electronic business-to-consumer
În SUA, comerțul electronic B2C va depăși liniștit pragul de 200 mld. USD în 2007, ajungând la un total de 223 mld. USD, conform predicțiilor eMarketer. Din acest total, vânzările retail online vor reprezenta 132 mld UDS, iar rezervările online din turism 91 mld USD.

Gura lumii
Influența conținutului generat de consumator despre deciziile de achiziție ale consumatorilor va continua să crească în 2007. Se pare că acest tip de conținut îi 'convinge' mai ușor pe consumatori decât informațiile ce vin direct de la publicitarii de brand și de la marketeri.

Serviciile broadband
La apariția lor, serviciile în bandă largă se distingeau de cele dial-up prin faptul că ofereau o mai mare lărgime de bandă și acces nelimitat. În prezent, totuși, broadband-ul se referă la servicii cu valoare adăugată și sunt apanajul furnizorilor de oferte pachetizate, ce includ servicii de voce, video și date. Servicii precum VoIP se apropie de o penetrare de 30%. eMarketer preconizează că în 2007, 1 din 4 gospodării se va abona la servicii VoIP, crescând la aproape 40% de gospodării cu acces broadband până în 2010.
 
DVR și uitatul la televizor
Recorderele video digitale (DVR-urile) și serviciile video la cerere ar putea duce la dispariția televiziunii și pierderea a miliarde de dolari din publicitate.  Mai mulți oameni vor urmări și mai mult conținut TV și video în viitor, chiar dacă prima impresie ar părea exact invers. Doar că o vor face prin diferite metode '“ via TV, Internet, PC și alte dispozitive portabile. eMarketer preconizează că serviciile video la cerere vor fi disponibile în 30% din gospodăriile Americii până la sfârșitul lui 2007, iar 30% din gospodăriile cu acces TV vor avea DVR-uri până în 2009.