
Fujitsu a prezentat noua generație de sisteme de stocare High End ETERNUS CS, care va permite companiilor să-și consolideze și să-și simplifice pe scară largă sistemele de backup și arhivare pentru mainframe-uri, UNIX și servere industry standard. "Marile companii sunt avide după noi concepte de protecție a datelor care să se refere atât la backup, cât și la arhivare. Pentru a crește, au nevoie de asta ca de aer, în ciuda volumului din ce în ce mai mare de date, a cerințelor de conformitate legală a stocării, a unor prevederi contractuale din ce în ce mai stricte, ca să nu mai vorbim de impactul recentelor calamități naturale. Arhivarea este o parte integrantă a protecției datelor și joacă un rol deosebit de important în lucrul cu informațiile și în optimizarea infrastructurii IT. Acesta este motivul pentru care cel mai rapid sistem de backup și restaurare din lume – ETERNUS CS High End 5.1 – integrează acum și funcția de arhivare într-unul și același dispozitiv", precizează Marcus Schneider (foto), Șef al Product Development Group Storage la Fujitsu Technology Solutions.
Noua funcționalitate ViNS (Virtual Network Storage) permite o integrare facilă cu sistemele Enterprise în privința arhivării și a transferului vechilor fișiere. Esențial, însă, este că dispozitivul oferă companiilor o modalitate ușoară de a introduce recuperarea în caz de dezastru pentru sistemele lor de backup și arhivare.
Avantaje competitive
Prin cele aproximativ 900 de instalări ale echipamentului de protecție a datelor ETERNUS CS High End în mari centre de date din toate colțurile lumii, Fujitsu a ajutat deja numeroși clienți să-și optimizeze serviciile de protecție a datelor, în privința capacității de stocare, a performanțelor și a costurilor. ETERNUS CS High End 5.1 este soluția ideală pentru a satisface și necesitățile de arhivare ale utilizatorilor, inclusiv arhivare conformă cu legislația în vigoare și păstrare a datelor pe termen lung.
Noua funcționalitate ViNS este compatibilă cu Active Directory și medii LDAP (Lightweight Directory Access Protocol), permițând o integrare facilă cu sistemele de arhivare în uz și un transfer ușor al fișierelor mai vechi și nefolosite din sistemul de stocare primar NAS. Uriașul sistem de fișiere de pe ViNS (două miliarde de fișiere, fără restricții asupra dimensiunilor acestora) permite o consolidare importantă a backup-ului și a fișierelor de date arhivate pe disc. Sistemul permite, de asemenea, utilizarea celei mai bune combinații de stocare pe disc, bandă și disc deduplicat, alături de diverse scenarii de replicare , care să poată oferi calitate superioară a serviciilor IT, respectând în același timp constrângerile bugetare.
"În IT-ul nostru, protecția datelor și o gestiune cât mai flexibilă și facilă a acestora sunt de primă importanță. Tocmai de aceea utilizăm în mod frecvent și cu succes noul sistem ETERNUS CS ca soluție de backup, în combinație cu noua interfață NAS. În perioada de transfer al datelor pe noile platforme, sprijinul oferit de Fujitsu a fost exemplar", precizează Jochen Brünger, Șef al ik4 Production and Infrastructure, Continentale Krankenversicherung AG.
Pentru o protecție a datelor cât mai rapidă și mai eficientă, Fujitsu permite acum companiilor să-și reducă numărul de soluții punctuale, consolidându-și și centralizându-și soluțiile de backup, restaurare, arhivare și manipulare a mediilor de stocare într-un singur dispozitiv. Pentru acei clienți care doresc să își optimizeze doar soluțiile de arhivare, Fujitsu propune două modele dotate numai cu ViNS. Pentru majoritatea celorlalte modele ETERNUS CS High End ViNS se alătură altor funcționalități dezirabile pentru consolidarea soluțiilor de backup a sistemelor Mainframe, UNIX sau x86.
Pentru a veni în sprijinul consolidării pe scară largă, scalabilitatea noului model a fost semnificativ îmbunătățită, atât în ceea ce privește capacitatea, cât și performanțele. Mărind capacitatea până la 16 sisteme RAID, cache-ul intern poate stoca acum până la 3,6 PB de date, cu performanțe de citire/scriere excelente. Acum, până la zece noduri de procesare pot lucra în paralel, pentru o creștere a performanțelor cu 50%. Ceea ce face din ETERNUS CS High End cel mai scalabil dispozitiv de protecție a datelor de pe piață.
Noul sistem high-end ETERNUS CS oferă deja funcționalități superioare pentru recuperarea datelor în eventualitatea unui accident, asigurând o protecție eficientă a datelor prin combinarea duplicării cache-ului în locatii redundante, a copiilor multiple și chiar a replicării datelor în cascadă. Pentru a îmbunătăți replicarea la mare distanță, suportului inițial pentru TCP/IP i-a fost adăugat și Fibre-Channel, iar datele pot fi comprimate pentru a reduce lățimea de bandă necesară pentru transfer și costurile acestuia.
Sistemele ETERNUS CS High End reprezintă coloana vertebrală a strategiei Fujitsu de Protecție a Datelor, în sprijinul căreia a fost creată o listă de servicii cuprinzătoare, de la instalare și întreținere, până la Servicii Gestionate. Portofoliul Fujitsu cuprinde un set complet de produse "de top" capabile să construiască și să gestioneze medii de protecție a datelor foarte eficiente.





