
Sunete din muzica celebrilor membri din Corul Vienna Boys (foto) vor fi preinstalate pe noile modele de smartphone pilot LG G2. LG a lucrat îndeaproape cu renumitul cor pentru a crea o serie de sunete armonice unice, inclusiv nouă tonuri de apel și cinci notificări și alarme. De asemenea, patru piese precum Aria pe coarda Sol, compusă de Bach sunt incluse. "Noul LG G2 a fost creat având la bază filosofia că inovația de produs nu trebuie să fie numai despre tehnologie, cât să rezoneze cu adevărat și cu consumatorii," precizează Dr. Jong-seok Park, președinte și CEO al companiei LG Electronics Mobile Communications. "Având în vedere că este unul dintre cele mai faimoase coruri internaționale, superba muzică a celor de la Corul Vienna Boys este cea mai potrivită pentru a fi preinstalată pe LG G2".
Corul Vienna Boys sunt unul dintre cele mai vechi și mai renumite coruri de băieți din lume. De aproape 500 de ani, Corul Vienna Boys este un simbol solid al Austriei și susține în prezent aproximativ 300 de concerte pe an, în fața a jumătate de million de iubitori de muzică, din întreaga lume. Băieții membri sunt selectați în mare parte din Austria, dar și din multe alte țări.
Eforturile LG de a crea o sinergie între tehnologie și sensibilitatea umană au început în anul 2006, atunci când LG a colaborat cu grupul suedez a capella, The Real Group, pentru realizarea sunetelor care imită vocea umană. În anul 2010, LG a inclus sunetele reale ale orchestrei lui Ennio Morricone în gama de smartphone-uri.
Despre LG Electronics, Inc.
LG Electronics, Inc. (Korea Stock Exchange: 066570.KS) este lider mondial în furnizarea de produse inovatoare din domeniul electronicii, informațiilor și comunicațiilor. Compania are peste 80.000 de angajați în cele 115 de birouri. Alcătuită din patru mari divizii: Home Entertainment, Mobile Communications, Home Appliance, și Air Conditioning & Energy Solutions, și cu vânzări globale de 48.2 miliarde USD în 2010, LG Electronics este unul dintre cei mai mari producători de televizoare cu ecran plat, telefoane mobile, sisteme audio-video, aparate de aer condiționat și mașini de spălat de pe piața mondială. LG este partener global Formula 1™ și partener tehnologic Formula 1™. Pentru mai multe informații, vizitați www.lg.com
Despre LG Electronics România
LG Electronics se află pe piața din România începând din anul 1990, prin intermediul distribuitorilor autorizați, și din anul 2004 ca LG Electronics România. Alcătuită din 5 mari divizii: Home Entertainment, Home Appliance, Air Conditioning, Business Solutions și Mobile Communications, compania a atins performanțe remarcabile pe piața din România, fiind un brand relevant pentru români susținut de o poziție de top pentru segmente cheie de produse: televizoare LCD și televizoare cu plasmă, monitoare LCD, telefoane mobile, mașini de spălat, echipamente de climatizare, sisteme audio și home theater.Pentru informații suplimentare vã rugãm accesați www.lge.ro





