NVIDIA obține cea mai prestigioasă distincție din domeiul arhitecturii de calcul, Premiul Eckert-Mauchly, prin activitatea cercetătorului șef Bill Dally (foto). La decernarea premiului, Association for Computing Machinery (ACM) și Computer Society (IEEE) l-au numit pe Dally un "vizionar" pentru dezvoltarea tehnicii de calcul pe baza arhitecturii de procesare paralelă.
"Prin această distincție, este recunoscut modul în care munca de pionierat a lui Bill în procesarea paralelă este pe cale de a revoluționa tehnica de calcul", precizează Jen-Hsun Huang, CEO și președinte NVIDIA. "Suntem încântați să beneficiem de talentul său unic, în efortul nostru de a oferi întregii lumi procesarea paralelă prin intermediul unităților de procesare vizuală."
Printre câștigătorii anteriori ai premiului Eckert-Mauchly se numără Seymour Cray, o figură emblematică în elaborarea supercalculatoarelor, David Patterson, un pionier în tehnica de calcul de la Universitatea din Berkeley, California și John Hennessy, președintele Standford.
În recunoaștrea realizărilor lui Dally, ACM și IEEE au punctat: "La începutul carierei sale, Dally a recunoscut limitările procesării secvențiale în fața necesarului tot mai mare de putere de calcul în rezolvarea problemelor complexe. Atunci a recunoscut capacitatea procesării paralele, în care multiple nuclee de procesare lucrează în parallel pentru a rezolva o problemă."
Procesarea paralelă s-a extins în ultimii ani de la domeniile tradiționale precum știința mediului, biotehnologia și genetica, la aplicații în domenii precum analiza datelor complexe, explorări petroliere, optimizarea motoarelor de căutare, imagistică medicală și diagnosticare, design farmaceutic și modelare economică și financiară. Unitățile de procesare Tesla™ de la NVIDIA bazate pe arhitectura CUDA TM sunt instrumentele de bază care permit această tranziție.
Potrivit celor două asociații: "Dally a dezvoltat arhitectura de proesare și rețeaua de comunicații, care se găsesc în majoritatea sistemelor profesionale de procesare paralelă de astăzi. El a introdus, de asemenea, procesorul ‘Imagine’, care folosește arhitectura de procesare "Stream", oferind performanță înaltă de calcul. "
Dally va primi Premiul Eckert-Mauchly 2010 la Simpozionul Internațional de Arhitectură de Calcul, care va avea loc în perioada 19-23 iunie, în Saint-Malo, Franța.
Înainte de a se alătura echipei NVIDIA, anul trecut, în perioada 2005 - 2009 Dally a deținut funcția de președinte al departamentului de Informatică în cadrul Standford, unde fusese un profesor de informatică din 1997. Anterior, el a condus grupul de la Massachusetts Institute of Technology, care a construit J-Machine și M-Machine, dispozitive paralele care au condus la separarea mecanismului de modelele de programare. Anterior, la Institutul de Tehnologie din Califonia (Caltech), a proiectat Motorul de simulare MOSSIM. El a proiectat, de asemenea, cip-ul Torus Routing, un cip auto-cronometrat care reduce latența fluxului de informații care traversează mai mult de un canal.
Dally a publicat mai mult de 200 de lucrări și deține peste 75 brevete. El este autorul a două manuale, Digital Systems Engineering și Principles and Practices of Interconnection Networks. Membru al Academiei Naționale de Inginerie, membru al ACM, IEEE, și al Academiei Americane de Arte și Științe, el a primit în 2000 premiul ACM Maurice Wilkes și în 2004 Premiul IEEE Computer Society Seymour Cray Computer Engineering.
Dally a obținut diploma de licență în cadrul Institutului de Tehnologie din Virginia și pe cea de masterat de la Stanford, ambele în inginerie electrică. Doctoratul în Informatică l-a susținut la Calthech.