.

O universitate din provincia Zhejiang din estul Chinei a început să folosească un program informatic de inteligenţă artificială (AI) pentru a corecta lucrările susţinute de studenţii săi la proba scrisă de limbă chineză, informează Xinhua, citată de Agerpres. "Programul AI are nevoie de doar 40 de secunde pentru a corecta un eseu la examenul de limbă chineză", a declarat un profesor de la catedra de limbă chineză din cadrul Universităţii de Studii Internaţionale Zhejiang.
 
Unsprezece studenţi străini care provin din şase ţări, inclusiv din Rusia, Coreea de Sud şi Zambia, au participat la un examen de sfârşit de an. Folosind diverse simboluri, programul AI a depistat cu acurateţe o serie de erori, inclusiv exprimări redundante, caractere care lipseau, folosirea incorectă a altora şi greşeli de topică.
 
Programul AI a fost creat de specialişti de la grupul Alibaba, un gigant al internetului chinez, care au spus că rata de acurateţe a acestui software s-a apropiat şi chiar a depăşit în anumite cazuri pe aceea a corectorilor umani.
 
Potrivit creatorilor săi, după ce a convertit lucrările studenţilor în texte digitale cu ajutorul unei tehnologii de recunoaştere optică a caracterelor chinezeşti, programul AI, care "a învăţat" sute de mii de elemente din structura lingvisticii chineze, a putut să identifice erorile gramaticale şi să le noteze.
 
Totuşi, noul program informatic "poate să găsească doar erorile de limbă, însă nu este capabil să aprecieze o lucrare scrisă prin prisma unor criterii care ţin de bogăţia vocabularului, tiparul propoziţional şi stilul literar", a explicat Zhang Lu, profesor de lingvistică la Universitatea Renmin.