
Descoperirea, "creșterea" și păstrarea oamenilor talentați este o provocare esențială pentru organizații în actualul mediu hiper-competitiv de afaceri. Pentru a răspunde acestei provocări și pentru a ajuta companiile să-și alinieze resursele profesionale cu nevoile de business, Oracle lansează mai multe update-uri importante pentru soluțiile sale cloud de optimizare și administrare a resurselor umane. "Noile update-uri la Oracle HCM Cloud le permit organizațiilor să aibă o abordare mai strategică a resurselor umane și să administreze mai bine talentul", precizează Gretchen Alarcon, vice președinte Oracle HCM Strategy.
"Pentru mine și probabil pentru toți angajatorii, o reprezentare vizuală a rezultatelor este de mare ajutor, a declarat Colleen Geyer, senior recruiter, Cengage Learning. "Noul My Dashboard este un mod deosebit de a consolida informația la un nivel mai înalt și de a simplifica depistarea zonelor cu probleme."
Cu ajutorul celei mai noi versiuni a Oracle Human Capital Management (HCM) Cloud, care include Oracle Global HR Cloud și Oracle Talent Management Cloud, organizațiile ating noi niveluri de implicare, productivitate și eficiență, printr-o abordare mult mai profundă a capitalului uman. Pentru a ajuta organizațiile să își maximizeze potențialul talentului global de care beneficiază, Oracle a lansat un update la Oracle HCM Cloud, disponibil clienților în Oracle Cloud, ca parte a Ediției (Release) 8.
Cu peste 200 de noi inovații, inclusiv o soluție integrată de administrare a timpului și a prezenței, modelare digitală a forței de muncă, suport adițional global pentru plăți și pentru noi limbi, Oracle continuă să ofere soluții care abordează cele mai importante priorități de HR pentru companii.
Oracle a anunțat aceste update-uri la Oracle HCM World, un nou eveniment la care executivi din HR învață și discută despre modalități de extindere a oportunităților strategice de business aflate la intersecția dintre HR, management al talentelor și tehnologie.
HR modern în Cloud
Un sistem HR complet și global, Oracle HCM Cloud le permite companiilor să:
maximizeze productivitatea: o aplicație completă de administrare a timpului care automatizează evidența orelor și a prezenței le permite organizațiilor să își alinieze timpii de lucru cu prioritățile de business.
optimizeze resursele: o funcționalitate de modelare care le permite organizațiilor să testeze schimbări la scară mare pentru a înțelege impactul costurilor, al numărului de angajați și a diverselor niveluri de ocupare a locurilor libere.
administreze o forță de muncă globală: cea mai recentă versiune a Oracle HCM Cloud include suport pentru evidență salarială pentru Canada.
Oracle HCM Cloud suportă acum 14 localizări care întrunesc toate standardele, 34 de limbi și este folosit în 180 de țări.
Folosind puterea și noile capabilități ale rețelelor sociale, companiile pot să:
identifice mai bine resursele interne de talent: integrarea mai bună între Oracle Social Sourcing Cloud și secțiunea internă de administrare a carierei oferită de Oracle Recruiting Cloud asigură o mobilitate internă mai mare.
convertească mai multe indicii oferite de rețelele sociale: prin folosirea unor anunțuri de angajare mobile, mai atrăgătoare pe pagini web ale Oracle Social Sourcing Cloud, organizațiile pot atrage mai repede trafic prin referințe și prin rețelele sociale.
Cu o abordare bazată pe talent, prin Oracle Talent Management Cloud, organizațiile pot să:
alinieze mai bine recrutarea și activitățile principale de HR: interoperabilitatea fluentă și maparea standardizată a datelor între Oracle Global HR Cloud și Oracle Talent Management Cloud, ceea ce creează noi niveluri de eficiență în procesele HR.
accelereze procesul de recrutare.
eficientizeze administrarea performanței: instrumentele de administrare a performanței, inclusiv panourile de control, administrare a email-urilor și listelor de planificare a succesiunii, îi ajută pe angajați și pe manageri să-și prioritizeze dezvoltarea talentelor și evoluția carierei.





