
Orange a inaugurat pe 1 noiembrie Orange Care Center, primul centru dedicat telefoanelor mobile, dezvoltat și susținut de către un operator telecom din România si din Europa. Clienții au la dispoziție o gamă completă de servicii și produse: reparații, setări sau instalări de softuri pe loc, servicii Orange Care, peste 200 de modele de accesorii și internet café. Orange a dedicat un spațiu comercial special pentru Care Center situat în apropierea magazinului de pe Bd. Lascăr Catargiu nr. 51-53 și care va fi deschis în timpul săptămânii până seara târziu și în weekend (Luni – vineri: 8:30 – 19:30, sâmbătă: 9:00 – 16:00, duminică: 10:00 – 14:00).
Serviciile oferite de Orange Care Center Europe House sunt disponibile tuturor, indiferent că sunt sau nu clienți Orange. Astfel, oricine își poate aduce telefonul mobil pentru reparații sau pentru a-și face pe loc anumite setări sau instalări de softuri. Toate aceste activități au loc într-o zonă deschisă, astfel încât clienții pot vedea operațiunile de reparare efectuate de specialiștii Orange.
În Orange Care Center clienții pot alege din portofoliul Orange Care și servicii precum: Asigurarea pentru telefon, Transfer de conținut sau Smart Services – adică o sesiune de coaching despre utilizarea unui smartphone, astfel încât utilizatorii să se bucure pe deplin de toate funcțiile acestuia. Tot în Orange Care Center clienții găsesc o gamă cu peste 200 de modele de accesorii: încărcătoare, GPS, carduri, huse, folii protectoare, etc. În plus, tot aici clienții pot beneficia și de servicii și produse Prepay.
În timp ce așteaptă ca telefonul să fie reparat, clienții pot naviga gratuit pe internet în zona de internet café, pot imprima sau fotocopia documente. Totodată pot comanda un sandwich sau o cafea. Un alt beneficiu este punctul de încărcare a telefoanelor mobile, întrucât oricine poate veni în Orange Care Center să își încarce telefonul.
"Investiția în Orange Care Center a fost de peste 60 000 de euro. Prin Orange Care Center am vrut să oferim mai mult decât un centru de service. Am vrut să creăm un spațiu cu dublă funcționalitate care îmbină utilul cu plăcutul. În timp ce telefonul este la reparat, clienții pot naviga gratuit pe internet, pot alege dintre cele 200 de modele de accesorii disponibile sau pot servi un suc sau o cafea. În plus, Orange Care Center este deschis tuturor, indiferent că sunt sau nu clienți Orange și indiferent de telefonul pe care îl dețin." a declarat Sorin Blideran, Senior Product Manager Orange România.
Orange oferă clienților încă din 2010 și două puncte de service Care Center pentru asistență rapidă și service pentru defecțiuni ușoare ale telefonului. Reparațiile telefoanelor în punctele Care Center se efectuează pe loc în 70% din cazuri, iar timpul de așteptare este de maximum o oră. În cazul în care telefonul nu poate fi reparat pe loc, Orange oferă temporar un alt telefon până la soluționarea problemelor.





