.

TELETRANS, operator de telecomunicații la nivel național, anunță numirea lui Ovidiu Mihăilă în funcția de director general, începȃnd cu data de 25 mai, pentru a-i succede lui Horia Hăhăianu, care a preluat conducerea acționarului unic,Transelectrica.

Ovidiu Mihăilă, în vȃrstă de 43 de ani, a ocupat anterior pozitia de director general al Centrului Romȃn pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine, în subordinea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și, pentru o perioadă de șase luni, consilier al directorului general Teletrans.

"Pentru mine, acest rol este o provocare și o oportunitate extraordinară, mă bucur să am șansa de a lucra din nou la conducerea Teletrans, cu o echipă consolidată, într-o organizație puternică. Sunt convins că putem să continuăm munca începută în ultimii ani de către predecesorul meu și să continuăm să ne dezvoltăm, atȃt organizațional, cȃt și în ceea ce privește relația cu clienții și partenerii noștri din piață", precizează Ovidiu Mihăilă (foto), director general Teletrans. „Prioritatea numărul 1 în acest an constă în continuarea proiectelor începute de Teletrans – printre care pot numi upgrade-ul de rețea, (datorită importanței și impactului așteptat asupra activității noastre), dar, în același timp, vom acorda o atenție deosebită atingerii obiectivelor financiare asumate. Avȃnd în vedere traiectoria foarte frumoasă a TELETRANS din ultimii ani – menținerea unui ritm de creștere reprezintă o adevărată provocare pentru întreaga echipă".

TELETRANS SA a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 15,03 milioane EURO, reprezentând o creștere de 42% comparativ cu cifra de afaceri din anul anterior. Profitul net pentru 2010 a crescut cu 23% în comparație cu cel al anului precedent.