
Raiffeisen Bank și Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 – D.G.I.T.L. S1, în parteneriat cu Visa Europe, desfășoară în perioada 13 februarie - 31 martie 2014 o campanie prin care fac mai simplă plata taxelor și impozitelor locale. „In perioada februarie - martie, în două agenții Raiffeisen Bank va funcționa un spațiu dedicat încasării de taxe și impozite unde contribuabilii persoane fizice ai Sectorului 1 își pot plăti contribuțiile către bugetul local prin card bancar la un terminal POS", precizează Mihai Negulescu, Director Directia Acceptare Carduri & E-commerce Raiffeisen Bank. Campania presupune acordarea posibilității de plată prin card a taxelor și impozitelor locale în agențiile Raiffeisen Bank din Promenada Mall și Feeria - Băneasa Shopping City.
Contribuabilii nu plătesc comision pentru plata taxelor și impozitelor locale cu cardul la POS.
Raiffeisen Bank s-a alăturat eforturilor administrațiilor locale și ale Visa Europe de a promova sistemele alternative pentru plata taxelor și impozitelor puse la dispoziția contribuabililor în dorința de a crește cât mai mult numărul celor care optează să achite datoriile către bugetul de stat prin sisteme electronice. De altfel, Primăria Sectorului 1 București a fost desemnată drept câștigătoare a competiției naționale de plată a taxelor și impozitelor locale cu cardul derulată de Visa Europe, împreună cu băncile membre din România, în 2013 și a primit titlul onorific de „Primăria Viitorului", întrucât a înregistrat cel mai mare număr de plăți ale taxelor și impozitelor cu cardul la 1.000 de locuitori.
Despre Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank este o bancă universală de top, oferind o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (myBanking) și internet banking (Raiffeisen Online). Banca are o rețea de peste 527 agenții în toată țara care deservesc aproximativ 2 milioane clienți, dintre care aproape 100.000 de IMM-uri și 7.600 corporații mari și medii.
Pentru informatii suplimentare: comunicare.externa@raiffeisen.ro, tel 021.306.16.21
Despre Visa Europe
Visa Europe este o companie de tehnologii de plată deținută și operată de băncile membre și alți furnizori de servicii de plăți din 37 de țări din Europa. Visa Europe acționează în avangarda tehnologiei pentru a crea servicii și infrastructură care să permită milioanelor de consumatori, companii și guverne din Europa să facă plăți electronice. Membrii săi sunt responsabili de emiterea cardurilor, înscrierea comercianților și stabilirea comisioanelor pentru posesorii de carduri și comercianți.
Visa Europe operează un model de afaceri cu volum mare și costuri reduse care oferă servicii membrilor săi. Surplusul obținut este reinvestit în afacere și folosit la îmbunătățirea capitalului și rezervelor.
În Europa, există 500 milioane de carduri Visa și 1 € din fiecare 6,5 € cheltuiți este pe un card Visa. În anul financiar încheiat în septembrie 2013, sumele totale cheltuite pe carduri Visa au însumat 2.000 miliarde de euro, în timp ce cheltuielile efectuate la POS au crescut cu 8,5%, la 1.400 miliarde de euro. Cheltuielile online efectuate cu carduri Visa au continuat să crească (+20% față de anul anterior) și s-au situat la 240 miliarde de euro.
Începând cu anul 2004, Visa Europe, fondată în Marea Britanie, a devenit independentă de Visa Inc., cu licență exclusivă, irevocabilă și perpetuă în Europa. Ambele companii acționează în parteneriat pentru a facilita plățile cu Visa la nivel global. Fiind un sistem de plată european, Visa Europe are capacitatea de a răspunde rapid la cerințele specifice ale pieței băncilor europene și ale clienților acestora – posesori de carduri și comercianți – și de a îndeplini obiectivul Comisiei Europene de a crea o adevărată piață internă de plăți.





