.

Lista scurtă a câștigătorilor ediției 2014 a Premiilor Sony World Photography, una din cele mai importante competiții de fotografie din lume, cuprinde numele a patru români la secțiunile "Open" și "Youth". Fotografi din 166 de țări au trimis aproape 140.000 de imagini, cel mai mare număr de înscrieri din istoria celor șapte ani ai concursului. Dintre acestea, juriul a selectat o listă reprezentativă a celor mai bune lucrări fotografice contemporante din întreaga lume. În fotografiile înscrise în competiție, juriul a identificat multe povești care forțează spectatorul să găsească ceva surprinzător în fiecare zi. Scenele bine documentate au fost abordate cu stiluri fotografice inovatoare și au fost făcute să inspire alți fotografi din toate colțurile lumii.

W.M Hunt, președintele Juriului de Onoare, a spus că lista finală este "o reprezentare complexă și diversificată a fotografiei internaționale, realizată de un grup internațional de practicanți".

Acesta a adăugat că juriul a fost format dintr-un "grup entuziast, care a muncit din greu" oferindu-le fotografilor amatori, dar și celor experimentați o platformă globală, unde să își expună munca și să fie admirați.

Astrid Merget, Director de Creație al Organizației Mondiale Pentru Fotografie, a adăugat: "Am avut plăcerea să fiu martoră a selecției și alcătuirii listei timp de șapte ani, iar rezultatele nu au fost niciodată mai încântătoare. An după an, suntem norocoși să primim mii de fotografii pentru fiecare categorie a competiției, astfel că jurizarea devine o experiență revigorantă. În acest an nu există nicio excepție, iar competiția ne-a dăruit o colecție impresionantă de fotografii de diverse genuri, tipuri, din locuri diferite și o mulțime de subiecte de dezbătut".

Toate imaginile listei finale for fi expuse la Somerset House, Londra, între 1 și 18 mai, ca parte a Expoziției Premiilor Mondiale Sony World Photography. Fotografiile câștigătoare vor fi printate deMetro Imaging, sponsorul principal al concursului. Biletele pot fi cumparate pe www.worldphoto.org/2014exhibition. Imaginile finaliste și câștigătoare vor fi publicate în ediția 2014 a cărții Premiile Sony World Photography.

Câștigătorii competițiilor Open și Youth vor fi anunțați pe 18 Martie.

Câștigătorii categoriei profesionale și ai râvnitelor premii L’Iris D’Or/ Sony pentru Fotograful anului vor fi anunțați la Gala din 20 aprilie, ce va avea loc în Londra.

Câștigătorul distincției L’Iris D’Or va primi 25.000 de dolari, iar Fotograful anului va primi 5.000 de dolari. Toți câștigătorii vor primi cel mai nou echipament fotografic Sony.

Competiția profesionistă

Categoriile profesioniste au fost jurizate de Juriul de Onoare format din: W.M Hunt, Strateg, Statele Unite (Președinte); Simon Barnett, Director de Fotografie, CNN Digital, Statele Unite; Poorna Bell, Editor Lifestyle, The Huffington Post, Marea Britanie; Hannah Brenchley, Editor de imagine, Tatler, Marea Britanie; Ruth Eichhorn, Director de Fotografie, GEO, Germania; Harry Hardie, Panos Pictures/ HERE Press, Marea Britanie; Guy Harrington, Director, Soho Management, Marea Britanie; Isabella Icoz, Art Advisor, Turcia; Johanna Neurath, Design Director pentru Thames & Hudson Publishing, Marea Britanie și Matthew Pillsbury, Fotograf, Statele Unite.

Reguli: competiție deschisă tuturor fotografilor, cuprinzând un anumit volum de muncă ( min. 3, max. 10 imagini pe categorie). Jurații au ales cei 3 finaliști, dintre care va fi selectat câștigătorul, și alți șapte fotografi pentru fiecare categorie profesionistă. Câștigătorii vor fi anuntați pe 30 aprilie 2014.

*Fotografii sunt ordonați alfabetic

Arhitectură

Finaliști

Sungseok Ahn, Coreea

Ludovic Maillard, Franța

Herman Van Den Boom, Belgia

Lista scurtă

Peter Bucko, Slovacia

Axel Fassio, Italia

Nick Frank, Germania

Jakub Skokan, Cehia

Jan Stel, Olanda

Gesche Wuerfel, Statele Unite ale Americii

Artă și Cultură

Finaliști

Chloe Bartram, Australia

Viviana Peretti, Italia

Elisa Sturaro, Italia

Lista scurtă

Marcelo Del Pozo, Spania

Glenna Gordon, Statele Unite ale Americii

Suvra Kanti Das, Bangladeș

Reiner Riedler, Austria

Mary Turner, Marea Britanie

Campanie

Finaliști

Morten Germund, Denemarca

Spencer Murphy, Marea Britanie

Lista scurtă

Martin Brent, Marea Britanie

George Logan, Marea Britanie

Gonzaga Manso, Spania

Conceptual

Finaliști

Thomas Brummett, Statele Unite ale Americii

Hao Li, Taiwan

Frauke Thielking, Germania

Lista scurtă

Salvatore Calafato, Italia

Xutong Huang, China

Marcel van Nieuwenhuijsen, Olanda

Yoshiharu Ota, Japonia

Probleme contemporane

Finaliști

Alejandro Cegarra, Venezuela

Stanislav Krupar, Cehia

Sara Naomi Lewkowicz, Statele Unite ale Americii

Lista scurtă

Javier Arcenillas, Spania

Kate Geraghty, Australia

Kacper Kowalski, Polonia

Moritz Kuestner, Germania

Annalisa Natali Murri, Italia

Hiroto Sekiguchi, Japonia

Christian Werner, Germania

Afaceri

Finaliști

Daniel Kitwood, Marea Britanie

Guy Martin/Panos, Marea Britanie

Esposito Salvatore, Italia

Lista scurtă

Mohammed Alshaikh, Bahrain

K. M. Asad, Bangladeș

Melissa Golden, Statele Unite ale Americii

Mark Henley, Switzerland

Stacy Kranitz, Statele Unite ale Americii

Ramin Mazur, Moldova

Mikhail Mordasov, Rusia

Peisaj

Finaliști

Matthew Baum, Statele Unite ale Americii

Roei Greenberg, Israel

Kacper Kowalski, Polonia

Lista scurtă

Yukari Chikura, Japonia

Emmanuel Coupe –Kalomiris, Grecia

Axel Fassio, Italia

Jeremie Lenoir, Franța

Alma Photos, Italia

Arjen Schmitz, Olanda

福生刘, China

Lifestyle

Finaliști

Myriam Meloni, Italia

Mikhail Petrov, Rusia

Esposito Salvatore, Italia

Lista scurtă

Jean-Marc Caimi, Italia

Viktor Lyagushkin, Rusia

Viviana Peretti, Italia

Iveta Vaivode, Letonia

Natură și viață sălbatică

Finaliști

Tony Hertz, Statele Unite ale Americii

Michael K Nichols, Statele Unite ale Americii

Christian Ziegler, Panama

Lista scurtă

Richard Garvey-Williams, Marea Britanie

Palani Mohan, India

Paul van Schalkwyk, Namibia

Wang Yizhong, China

Oameni

Finaliști

Vinicio Drappo, Italia

Stacy Kranitz, Statele Unite ale Americii

Mario Wezel, Germania

Lista scurtă

Denis Dailleux, Franța

Arko Datto, India

Ana Fernandes, Brazilia

Ivor Prickett, Irlanda

Matilda Temperley, Marea Britanie

Ed Thompson, Marea Britanie

Giorgia Tobiolo, Marea Britanie

Portret

Finaliști

Anna Di Prospero, Italia

Sophie Gamand, Statele Unite ale Americii

Ken Hermann, Danemarca

Lista scurtă

Valerio Bellone, Italia

Carlotta Cardana, Marea Britanie

Fabrizio Cestari, Italia

Marc Erwin Babej, Statele Unite ale Americii

Vladimir Pomortsev, Rusia

Celia Suarez, Spania

Sport

Finaliști

Salvatore Di Gregorio, Marea Britanie

John Quintero, Marea Britanie

YongSheng Zheng, China

Lista scurtă

Roberto Bragotto, Italia

Nikolai Linares, Danemarca

Adam Pretty/Getty, Australia

Natură moartă

Finaliști

Kai-Uwe Gundlach, Germania

Amanda Harman, Marea Britanie

Matteo Mezzadri, Italia

Lista scurtă

Elena Prokofieva-Friess, Germania

Filipe Condado, Portugaliaia

Călătorie

Finaliști

Wilfred Berthelsen, Norvegia

Ricardo Teles, Brazilia

Christian Vizl, Mexic

Lista scurtă

Sharon Derhy, Israel

Robert Frachette, Canada

Valerie Leonard, Franța

Filippo Mutani, Italia

Mikolaj Nowacki, Polonia

Stefan Wermuth, Marea Britanie

Competiția Open

Președinte: Nigel Atherton (Marea Britanie), Group Editor, IPC Photo

Reguli: Competiția este deschisă tuturor fotografilor, iar jurizarea ține cont de o singură fotografie. Juriul a selectat până la 10 imagini pentru fiecare categorie. Căștigătorii vor fi anuntați pe 18 martie, iar premiul pentru Fotograful Anului va fi dezvăluit pe 30 aprilie 2014.

Arhitectură

Andrew Bailey, Marea Britanie

Sean Batten, Marea Britanie

Marcus Bayer, Germania

Simon Butterworth, Marea Britanie

Alexandre Manuel, Portugalia

Simon Martin, Marea Britanie

Holger Schmidtke, Germania

Max Von Son, Olanda

Vassilis Tangoulis, Grecia

Sandro Tedde, Italia

Artă și Cultură

Vuk Adzic, Serbia

Ngai Bun Wonh, China

Artur Gutowski, Polonia

Li Hao, China

Colin Hogan, Marea Britanie

William Kass, Brazilia

Andrea Menozzi, Italia

Joyce Le Mesurier, Singapore

Valerie Prudon, Australia

Frank Trimbos, Olanda

Campanie

Angelo Abate, Italia

Vanessa Aeschbach, Franța

Kristan Akerman, Marea Britanie

Olga Astratova, Latvia

Murat Germen, Turkey

Jose Maria Perez, Argentina

Sobhan Reazay, Iran

Franțasco Romoli, Italia x 2

Kylli Sparre, Estonia

Low light

Panayis Chrysovergis, Grecia

Iñigo Cia Da Riva, Spania

Ashley Cunningham, Statele Unite ale Americii

Vlad Eftenie, România

Samantha Fortenberry, Statele Unite ale Americii

Jim Grover, Marea Britanie

Pedro Londoño, Colombia

Nicholas Roemmelt, Austria

Holger Schmidtke, Germania

加杰潘, Malaezia

Natură și viață sălbatică

Hasan BaÄŸlar, Cyprus

Chin Boon Leng , Singapore

Anthony Fernandez, Insulele Filipine

Jameel Hamidou, Singapore

Tomasz Kosiorek, Polonia

Nicolas Reusens, Spania

麗珊 張(Bonnie Cheung), Hong Kong

lessy Sebastian, Indonesia

Helga Urban, Ungaria

Gert van den Bosch, Olanda

Panoramă

Alf Bailey, Marea Britanie

Roibu Grigore, România

Ari Ari Irawan Pinem, Indonesia

Maria Luisa Sanchez Hidalgo, Argentina

Ivan Pedretti, Italia

Goran Popovic, Serbia și Montenegro

Mohammad Reza Domiri Ganji, Iran

Fabian Sixtus Körner, Germania

Myrto Stenou, Grecia

Mandy Watts, Marea Britanie

Oameni

Guillermo Barquero, Costa Rica

Marcus Bayer, Germania

Majlend Bramo, Italia

Arup Ghosh, India

Bogdan Ivan, România

Paolo Mezzera, Italia

Juan Carlos Ruiz Duarte, Spania

Louise Porter, Statele Unite ale Americii

Muhamad Saleh Bin Dollah, Malaezia

Tina Signesdottir Hult, Norvegia

Zâmbet

Mateusz Baj , Polonia

Diego Cedeno, Panama

Alpay Erdem, Turcia

Yovcho Gorchev, Bulgaria

Amir Hamja, Bangladeș

Igor Kryzhko, Rusia

Anurag Kumar, India

Luis Angel Martínez Hernández, Spania

Nick Ng Yeow Kee, Malezia

Anastasia Tyuleneva, Rusia

Instantaneu

耀崇 王(Yao Wang Chong), Taiwan

Hairul Azizi Harun, Malezia

Yvon Buchmann, Franța

Alison Crea, Australia

Allan Gichigi, Kenya

Ata Mohammad Adnan, Bangladeș

Kazi Mushfiq Hossain, Bangladeș

John Stanmeyer, Statele Unite ale Americii

Igor Visotskiy, Ucraina

Călătorie

Sergio Carbajo, Spania

Mihails Ignats, Letonia

Neville Jones, Australia

Li Chen, China

Simon Morris, Marea Britanie

Eddie New, Australia

Bartosz Rozalski, Polonia

Farid Sani, Iran

Wolfgang Weinhardt, Germania

Minwei Yan, China

Competiția Youth

Reguli: Competiția este deschisă fotografilor cu vârste mai mici de 20 de ani, iar imaginile sunt jurizate de către Organizația Mondială Pentru Fotografiei.

Cultură

Emanuel Jicmon, Italia

Franțasco Macaluso, Italia

Borhan Mardani, Iran

Randy Martinez, Statele Unite ale Americii

Serafima Orlova, Rusia

Aashish Rajesh, United Arab Emirates

Iringo Simon, România x 2

Anastasia Zhetvina, Rusia

Mediu înconjurător

Ben Bass, Statele Unite ale Americii

Axel Boberg, Suedia

Edward Bonnevie, Norvegia

Turjoy Chowdhury, Bangladesh

Chrystian Figueiredo, Brazilia

Ramin Krause, Germania

Avnish Kumar, India

Tobin Meyers, Elveția

Michael Theodric, Indonesia

Anna Vadász, Ungaria

Portret

Валерия Ерза (Valeria Erza), Rusia

Reuben Foong, Singapore

Sabbir Hasan, Bangladeș

Danuta McPherson, Marea Britanie

Paulina Metzscher, Germania

Agata Mroczel, Polonia

Sara Pavic, Serbia

Fanni Putnóczki, Ungaria

Laura Schmid, Africa de Sud

Ishan Siddiqui, India

Note către editori:

Imaginile calificate pe lista finaliștilor și pe short list sunt disponibile la următorul link press.worldphoto.org și pe image.net. Vă rugăm să vă creați un cont dedicat pe press.worldphoto.org/register

239.554 de fotografii au fost înscrise în total la Sony World Photography Awards 2014:

69.144 de fotografi profesioniști, 65.512 de înscrieri la secțiunea Open și 4.928 de înscrieri la categoria Youth

Despre World Photography Organisation

WPO oferă suport pentru fotografii profesioniști și amatori, respectiv studenții de fotografie, oferind o platformă globală de comunicare pentru industria foto, unde pot discuta despre curentele actuale din fotojurnalism, fotografie artistică și fotografie comercială. WPO derulează inițiative și programe variate în cadrul comunității globale, inclusiv programe comerciale, culturale și educaționale, desfășurând și activități culturale la care poate participa publicul. La ora actuală portofoliul WPO include: Sony World Photography Awards; Competiția World Photography Student Focus și Youth on Assignment. În plus, WPO a lansat recent Photo Shanghai, primul Art Fair internațional din Asia și Pacific dedicat fotografiei.

Despre Sony:

Sony este producător de top al produselor din tehnologia audio, video, comunicații și informații, pentru segmentele consumer și professional. Sony este recunoscut pentru produsele sale audio – video, precum televizoarele cu LCD de înaltă definiție, BRAVIA™, camerele digitale Cyber-shot™, Handycam® camcorder, camerele digitale SLR "α" (pronunțat Alpha), tabletele Sony și mp3 player-le Walkman®, la fel ca și pentru laptop-urile VAIO™ și echipamentele 3D HD profesioniste de difuzare.

Pentru mai multe informații despre Sony Europe, vă rugăm vizitați http://www.sony-europe.com. Pentru mai multe informații despre Sony Corporation, vă rugăm vizitați http://www.sony.net.