.

Peste jumătate dintre români sunt îngrijorați că ar putea deveni victimele unor infracțiuni cibernetice, iar 23% declară că știu cel puțin o persoană care a fost ținta unui atac informatic, potrivit unui sondaj realizat de Europ Assistance, citat de Profit.ro. La sondaj au luat parte 800 de persoane din SUA, Italia, Franța, Spania, Elveția, Austria, Ungaria, Cehia și România. 46% dintre persoanele intervievate la nivel global au declarat că se tem că ar putea deveni victimele furtului de date sau altor infracțiuni cibernetice, românii fiind, după americani și spanioli, printre cei mai îngrijorați din acest punct de vedere.
 
 
Totuși, doar un sfert dintre participanții la sondaj afirmă că își schimbă regulat parolele și a informațiilor de securitate, iar în România, Cehia, Austria și Ungaria procentul celor care optează pentru modificarea frecventă a datelor de acces este chiar mai mic de 20%. Potrivit studiului citat, cele mai frecvente îngrijorări ale utilizatorilor de Internet sunt legate de plăți și achiziții (53%), siguranța copiilor (48%) și furtul identității (42%), precizează Profit.ro.