.

O petiție împotriva desființării TVR Cultural, postată pe 10 august pe site-ul petitieonline.ro, după anunțarea acestei măsuri de conducerea Televiziunii Române, a strâns până în prezent peste 2.300 de semnături, precizeaza Mediafax."În conformitate cu hotărârea Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune, nr. 106 din 10.08.2012, se propune o nouă structură «bazată pe fluxuri de producție și pe fluxuri economice reale și simplificate»", spun inițiatorii petiției postate pe petitieonline.ro, atrăgând atenția că "în această nouă structură, canalul TVR Cultural nu va mai exista, el urmând să-și înceteze emisia".

 

"TVR Cultural a fost creat în 2002, având ca model postul franco-german Arte și alte canale occidentale de cultură subvenționate, adresându-se în pincipal publicului educat, doritor de cultură. La noi în țară este singurul canal de acest gen. În România există o mulțime de lucruri stupide, vulgare, dăunătoare, iar numărul lor este în creștere. Totuși…nu e prea mult să încercăm să distrugem chiar tot ce e bun?", se mai spune în această petiție, care a acumulat până la ora difuzării acestei știri 2.317 semnături, fiind promovată și pe rețelele de socializare.

 

 

 

TVR Info și TVR Cultural își vor înceta emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 și TVR 3, conform Programului de redresare economică a Televiziunii Române, adoptat vineri de Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune (SRTv). Consiliul de Administrație al TVR a adoptat, în ședința de vineri, soluțiile de redresare economică a televiziunii publice.

 

Potrivit raportului elaborat de Grupul de lucru și Comisia de experți subsecventă acestuia, care au elaborat programul de redresare economică a Televiziunii Române, structura existentă a TVR generează "confuzie și o repartizare nejudicioasă a oamenilor pe emisiuni ducând la o ineficiență și din punct de vedere creator, cât și din punct de vedere al necesarului de producție". De asemenea, existența unui număr foarte mare de direcții (7) și mai ales a unui număr foarte mare de departamente (25) a condus la un număr foarte mare de funcții de conducere și implicit la costuri salariale foarte mari. S-a constatat că cei care produceau efectiv emisiunile aveau trei niveluri de subordonare: unul către redacția din care făceau parte, al doilea către departamentul din care făcea parte redacția și ultimul (în acest moment fără importanță), față de directorul de canal, cel care ar trebui să poarte responsabilitatea materialelor care intră pe post.

 

În consecință a fost propusă și aprobată o nouă structură cu 5 direcții și 10 departamente cu serviciile și birourile aferente. Această structură este bazată pe fluxuri de producție și pe fluxuri economice reale și simplificate în așa fel încât cei care solicită producția și o difuzează controlează efectiv și costurile.

 

În această nouă structură își vor înceta emisia canalele TVR Info și TVR Cultural - a cărui misiune va fi preluată de TVR 2 și TVR 3. De asemenea, misiunea departamentului TVR Interactiv va fi preluată de Direcția Știri.