.

Grayling, una dintre cele mai mari agenții de consultanță în comunicare la nivel global, și Èšuca Zbârcea și Asociații, unul dintre liderii pieței de avocatură din România, au lansat platforma de informații politice, economice și juridice Romania Public Affairs Digest, dedicată exclusiv clienților, colaboratorilor și partenerilor celor două companii. Dezvoltată în cadrul parteneriatului strategic dintre Grayling și Țuca Zbârcea & Asociații, platforma include analize periodice ale evoluțiilor din mediul politic și impactul prognozat al acestora pentru mediul de business, actualizări cu cele mai importante știri ale zilei, studii juridice aplicate pe modificările legislative care au impact asupra mediului de afaceri, precum și informații actualizate despre structura Guvernului, a Parlamentului și a altor instituții publice.

"Într-un mediu politic în continuă schimbare, managementul companiilor are nevoie să înțeleagă exact contextul în care ia deciziile de business. Încercăm să facem acest proces cât mai simplu pentru clienții și partenerii noștri," precizează Cristi Crețan, directorul general al Grayling România.

Realizat exclusiv în limba engleză, website-ul cuprinde 6 secțiuni: Top of the Day - știrea locală cu cea mai mare relevanță pentru mediul de afaceri, analizată de consultanții Grayling; Public Affairs Digest – un newsletter periodic care include analiza celor mai importante evenimente din domeniul politic, economic, fiscal și legislativ, precum și previziuni ale evoluțiilor ulterioare; Legal Briefs – analize periodice ale celor mai importante modificări legislative, realizate de avocații și consultanții Țuca Zbârcea & Asociații; Institutions –componența la zi a conducerii principalelor instituții (Președinție, Guvern, Parlament, Banca Națională a României); Political Structure – componența grupurilor parlamentare și distribuția putere/opoziție; detalii despre principalele partide politice; și Out of the box - un forum de discuții libere pe teme politice, economice sau legislative.

"Acest portal contribuie la diversificarea ofertei actuale prin intermediul unui nou serviciu cu o valoare adăugată crescută. Într-o manieră accesibilă și concisă, portalul reunește informații și analize multidisciplinare utile tuturor investitorilor interesați să dezvolte o afacere în România ori să fie în contact cu actualitatea românească și subiectele aflate pe agenda publică", precizează Alina Pintică, directorul de comunicare al Țuca Zbârcea & Asociații.

Conținutul platformei este realizat de specialiști în Afaceri Publice, Lobby și Comunicare din cadrul Grayling România și avocații și consultanții fiscali ai Țuca Zbârcea & Asociații.

Inițiativa completează seriile de proiecte Grayling dezvoltate împreună cu Țuca Zbârcea & Asociații în România. În acest sens, anul trecut a fost lansată seria întâlnirilor Espresso Business Breakfast, care au loc trimestrial și se adresează celor mai înalți reprezentanți ai mediului de afaceri și ai sectorului public.

Primele ediții i-au avut ca invitați de onoare pe Cristian Popa, Vice Guvernator, BNR, și Bogdan Chirițoiu, Președinte al Consiliului Concurenței.

Despre Grayling

Grayling, una dintre cele mai mari agenții de consultanță în comunicare la nivel global, a fost fondată în anul 1981 cu scopul de a furniza strategii de comunicare în Relații Publice, Relații Guvernamentale, Relațiile cu Investitorii și Organizare de Evenimente.

Grayling are birouri în 53 de locații din 26 de țări din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu și Asia. In România, Grayling este unul dintre liderii pieței de consultanță în comunicare, oferind servicii integrate de relații guvernamentale, afaceri publice și relatii publice unor corporații și organizații de renume pe plan internațional și local.

www.grayling.com

Despre Țuca Zbârcea & Asociații

Cu o echipă formată din 110 avocați în cadrul biroului din București, Țuca Zbârcea & Asociații operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, cât și un birou de reprezentanță în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend" cu firma de avocatură Țurcan Cazac, liderul pieței de avocatură de business din Chișinău, Republica Moldova.

Țuca Zbârcea & Asociații oferă asistență juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaționale de specialitate pentru serviciile în domenii precum litigii și arbitraje internaționale, achiziții publice, energie și resurse naturale, drept financiar-bancar, infrastructura, dreptul muncii si drept social, drept societar și comercial, fuziuni, achiziții / privatizări, etc.

www.tuca.ro