.

Evenimentul a avut loc între 28 noiembrie și 4 decembrie 2011. Mai mult de 130 de organizații (companii, universități, instituții de cercetare), în 19 țări europene, au organizat peste 360 de activități legate de robotică. Aproximativ 80 000 de persoane au vizitat diverse evenimente și expoziții în întreaga Europă, mulți dintre ei elevi de liceu și elevi de școală primară.

Conform blog-ului oficial al Agendei Digitale, evenimentul a prezentat numeroase oportunități pentru public, în special pentru elevi, pentru a putea avea o interacțiune cu roboții într-un cadru de învățământ sau în spații publice. Au fost desfășurate numeroase activități, de la strangerea de mână cu un robot până la competiții cu aceștia, vizite în școli, expoziții, etc.

Un eveniment cheie al Săptămânii Europene a fost Festivalul de Robotică la Muzeul de Știință din Londra, unde mai mult de 20 de roboți unici au fost prezentați. Vizitatorii au avut posibilitatea sa interacționeze cu roboți și să pună întrebări creatorilor lor.

„Săptămâna Europeană a Roboților a fost produsul unei colaborări de succes între cele mai importante companii, institute de robotică și universități, toate dornice să educe publicul cu privire la importanța tot mai mare a tehnologiei curente" a declarat Henrik Schunk, președintele Asociației Europene de Robotică și Managing Partner al Schunk GmbH, Germania.

Având în vedere succesul copleșitor al primei Săptămâni Europene a Roboticii, același eveniment de succes va avea loc anul viitor, în jurul aceleiași perioade, și sunt așteptați chiar mai mulți participanți.

În viitorul apropiat, Forumul European de Robotică, care are loc între 5 și 7 martie în Odense – Danemarca, se va desfășura tot în scopul de a aduce roboții în ochii publicului.