Profesorii din România cer acțiuni mai consistente din partea Guvernului pentru a aduce era digitală în școlile primare și gimnaziale. Peste trei sferturi (78%) dintre ei consideră că Executivul ar trebui să facă eforturi mai mari pentru a susține accesul computerelor în școli, arată un studiu comandat de Intel Corporation la nivel național și realizat de Centrul pentru Inovare și Educație (TEHNE România), ca parte a unui studiu evaluativ din regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa.
Învățarea 1:1, necesară în secolul al XXI-lea
85,5% din profesorii intervievați sunt de părere că fiecare elev ar trebui să dispună de un laptop ca instrument de învățare, pentru ușurința utilizării, portabilitate și posibilitățile de personalizare pe care le oferă un astfel de PC mobil. Momentan, doar 1,6% din cei 136 de profesori români intervievați au declarat că pot oferi acces la laptop-uri în clasă mai multor elevi simultan. 51,6% dintre profesori folosesc calculatoarele desktop din laboratoarele școlii, unde, de asemenea, mai mulți elevi lucrează la același calculator. Doar 28,1% din cadrele didactice pot preda lecții pe calculatoare desktop în clasă, cu acces multiplu. 21,9% susțin orele de curs pe laptopuri, în clasă, tot cu accesul simultan al elevilor la același computer. Conform studiului, niciunul dintre profesorii respondenți nu își desfășoară ora în sistemul un elev:un laptop (1:1 computing).
Profesorii sunt de părere că principalele cauze ale utilizării limitate sau ale neutilizării tehnologiei în școli sunt: lipsa de conținut/ software corespunzător pentru susținerea lecțiilor (30,9%), rezistența din interiorul școlii (25%), lipsa conexiunii la Internet (23,5%), lipsa fondurilor pentru achiziționarea tehnologiei (22,1%).
În consecință, 77,9% din profesorii participanți la studiu consideră că Guvernul ar trebui să ia măsuri mai multe și mai consistente pentru a asigura accesul la computere în școli. 44,1% sunt de părere că este responsabilitatea școlii să asigure resursele tehnologice, iar 16,2% consideră că aceasta este responsabilitatea părinților.
Importanța învățării cu ajutorul instrumentelor IT&C la clasele I - VIII
În măsura în care acest lucru este posibil, profesorii români din ciclul I – VIII aleg să își desfășoare orele cu ajutorul computerului. Astfel, o majoritate impresionantă, de 94,1% , declară că folosesc calculatoarele ca parte a activităților la clasă.
În opinia lor, învățarea asistată de calculator este cea mai benefică pentru studiul științelor (fizică, chimie, biologie), limbi străine (57,4%), matematică (37,7%), istorie (35%) și limba maternă (21,7%). Doar 3,3% consideră eficiente orele de educație fizică asistate de computer. Disciplinele enumerate de cadrele didactice folosesc oportunitățile de vizualizare, de organizare grafică și de reprezentare oferite numai prin noile tehnologii. Calculatorul permite explorarea unor fenomene fizico-chimice care au loc în condiții dificil de realizat și se dovedește foarte util pentru manipularea unui model sau sistem în care anumite elemente sunt parametri variabili, iar calitățile intrinseci se pot modifica. Calculatorul poate simula eficient experimente, fără a se substitui lucrărilor de laborator, contribuind la o mai bună înțelegere a realității înconjurătoare de către elevi.
În ceea ce privește impactul general al utilizării instrumentelor IT&C la nivelul elevilor, profesorii sunt de părere că acesta este pozitiv, atât la nivel de grup, cât și individual. 60,9% declară că elevii au un interes mai mare de a învăța utilizând calculatorul la școală. 64,1% susțin că prezența tehnologiei crește frecvența la ore. 60,4% observă o concentrare mai bună a elevilor. 57,1% remarcă lucrul în echipă și favorizarea dezvoltării competențelor de cooperare. 57,3% vorbesc despre rezultate școlare mai bune, iar 65,6% despre o atitudine pozitivă la clasă a elevilor.
Acest efect al tehnologiei de creștere a motivației și de atragere a elevilor către învățare, explorare și descoperirea cunoașterii se face remarcat pentru toate materiile din programele școlare – de la matematică și fizică sau chimie până la istorie, limbi străine și geografie.
Pe lângă rezultate la învățătură mai bune (remarcate de 63% dintre cadrele didactice), elevii se bucură și de răsplata de a lucra împreună cu colegii de clasă pentru a finaliza proiecte de grup, dezvoltându-și abilități practice de colaborare și lucru în echipă, care ulterior vor fi relevante pentru locul de muncă. De exemplu, 63% dintre profesori spun că elevii lor demonstrează o capacitate mai bună de a gestiona proiecte, în timp ce 61% au remarcat că elevii au competențe mai bune de rezolvare de probleme și și-au îmbunătățit capacitatea de lucru în echipă. De asemenea, 98,4% dintre profesori cred că deținerea de cunoștințe de operare a calculatorului îi pregătește pe elevi mai bine pentru viitoarea lor carieră profesională.
Importanța predării cu ajutorul instrumentelor IT&C la clasele I - VIII
Tot în măsura în care au acces la tehnologie în clasă, profesorii respondenți consideră că noua lor metodă de predare, asistată de computer, este în mod cert mai eficientă. Astfel, 46,8% dintre ei susțin că PC-urile facilitează activitatea de predare. 43,5% declară că utilizând calculatoarele își pot adapta mai bine lecțiile pentru fiecare elev. 43,3% consideră că tehnologia este utilă în mod deosebit pentru adaptarea activităților de învățare în cazul elevilor cu nevoi speciale de învățare.
Există însă și cadre didactice mai puțin deschise la schimbare: 33,3% spun că tehnologia nu îi ajută foarte mult să obțină un echilibru între învățarea centrată pe profesor și cea centrată pe elev. 45,3% susțin că tehnologia la clasă nu a avut niciun impact asupra activității de predare. 28,6% nu consideră că PC-urile îi ajută să obțină sau să împărtășească conținuturile lecțiilor de la/cu colegii. Posibilele explicații ale opoziției față de tehnologie sunt lipsa înțelegerii beneficiilor acesteia și opinia conform căreia factorul personal este cel responsabil de maniera și stilul de predare folosit, nu tehnica de calcul.
România și celelalte state din regiunea EMEA
Rezultatele studiului național arată că profesorii români urmează trendul european, solicitând Guvernului să se implice în dotarea cu computere și conexiune la Internet a școlilor primare și gimnaziale. De exemplu, cadrele didactice autohtone împărtășesc în aceeași măsură cu cele din restul Europei, Africa și Orientul Mijlociu, opinia că abilitățile de operare a PC-ului sunt benefice pentru dezvoltarea profesională ulterioară (România – 98,4%; EMEA – 98%). România se află puțin sub media din regiune, în cazul accesului copiilor cu preponderență la computere desktop, nu laptopuri, și în grup, nu individual (România – 1,6%; EMEA – 3,8%). În același timp, profesorii din România și cei din Ungaria sunt cei mai mari susținători ai eficienței predării științelor cu ajutorul computerelor (România – 58%; EMEA – 40%). Totodată, într-o mai mare măsură decât colegii lor din EMEA, profesorii români susțin ideea predării asistate de calculator a istoriei și geografiei (Istorie: România –33%, EMEA – 30%; Geografie: România – 48%, EMEA – 38%).
Studiul "Eficiența utilizării noilor tehnologii în educație" a fost realizat în perioada septembrie – decembrie 2009 de Centrul pentru Inovare în Educație (TEHNE România), ca parte a cercetării cu același nume desfășurată la nivelul regiunii EMEA. În total, în regiune, au fost intervievați 2.765 de profesori, din care 136 români. Metoda de cercetare a fost ancheta pe baza de chestionar, care a fost aplicat online. Realizarea studiului face parte din inițiativa Intel® Education.