.

Peste 60.000 de studenți din peste 500 de universități din întreaga lume folosesc soluțiile SAP în cadrul cursurilor de management.

Compania SAP, liderul mondial în domeniul soluțiilor software pentru afaceri, a încheiat recent parteneriate cu trei instituții de învățământ superior - Academia de Științe Economice București, Universitatea Politehnică din București și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Acordul de parteneriat asigură fiecărie Universități licențe software mySAP ERP și my SAP Business Intelligence, în valoare de 150.000 de Euro. În cadrul programelor inițiate, studenții vor avea acces la cele mai performante soluții software pentru afaceri și își vor completa pregătirea teoretică, având contact cu latura practică a managementului afacerilor.

Universitățile care au aderat la acest program vor avea, de asemenea, acces la know-how-ul și cursurile utilizate de alte universități din programul global '“ ceea ce aduce oportunități importante de schimb de experiență și transfer de cunoștințe, cu o valoare adăugată foarte mare.

Parteneriatul semnat face parte din programul global de Alianțe Universitare al SAP, în cadrul căruia mai mult de 60.000 de studenți din peste 500 de universități din întreaga lume folosesc soluțiile SAP în cadrul cursurilor de management.