.

Modulul 'Database Design and Programming with SQL' din programul 'Academia Oracle' va face parte din programa școlară pentru clasa a XII-a ca și curs opțional de informatică. Cursul va fi implementat în 1500 de licee din țară.

Oracle România și Ministerul Educației și Cercetării au semnat luni un protocol care creează cadrul unei colaborări între cele două instituții, în vederea implementării și dezvoltării unor programe educaționale destinate elevilor și profesorilor de liceu din România. Memorandumul a fost semnat de Paloma Cecilia Petrescu, secretar de stat pentru învățămantul preuniversitar în Ministrul Educației și Cercetării, și Ștefan Cojanu, Director General al Oracle România.

In baza protocolului, compania Oracle România își afirmă încă o dată angajamentul de a susține mediul educațional și reformele inițiate în ultimii ani pentru adoptarea noilor tehnologii și a metodelor moderne de învățare.

Acordul încheiat astăzi între Oracle România și Ministerul Educației și Cercetării are ca obiectiv completarea programei școlare pentru clasa a XII-a cu modulul de tehnologii de baze de date 'Database Design and Programming with SQL', din cadrul programului 'Academia Oracle' pentru licee. Acest curs urmează să fie implementat în 1500 de licee din întreaga țară și să ofere elevilor posibilitatea să-și dezvolte competențe și aptitudini solide în utilizarea celor mai noi tehnologii de baze de date.

Această inițiativă susține eforturile de reformare și modernizare a învățământului românesc. Studiul bazelor de date în învățământul pre-universitar creează premisele implementării economiei bazate pe cunoaștere și a societății informaționale în România. Modulul 'Database Design and Programming with SQL' propune spre studiu concepte generale de programare și tehnologii de baze de date, care sunt utilizate la ora actuală de majoritatea companiilor importante din domeniul tehnologiei informației.

'žMinisterul Educației și Cercetării acordă un deosebit interes parterneriatelor cu diverse corporații IT în vederea dezvoltării sistemului de învățământ românesc. Oracle este o companie reprezentativă pentru domeniul IT mondial, iar faptul că o asemenea forță dorește să se implice în mod activ în învățământul românesc se bucură de atenția și aprecierea noastră. Deopotrivă, inițiativa Oracle apare în contextul derulării proiectului de interes național Sistem Educațional Informatizat (SEI) în urma căruia toate școlile din România sunt dotate cu platforme informatice, compuse din stații de lucru, servere, conectare la Internet și module cu conținut educațional ce acoperă întreaga arie curriculară. Parteneriatul cu Oracle vine să completeze în mod fericit acțiunea noastră, oferind elevilor și profesorilor din învățământul liceal posibilitatea de a-și dezvolta, prin utilizarea celor mai noi tehnologii de baze de date, competențe si abilități informatice avansate', declară Paloma Cecilia Petrescu, secretar de stat pentru învățămantul preuniversitar.

In prima fază a proiectului, un număr de 120 de profesori vor beneficia de instruire din partea specialiștilor Oracle pentru dobândirea cunoștințelor și deprinderilor necesare pentru predarea cursului. Cursurile de pregătire pentru această primă etapă se vor derula între 30 ianuarie și 13 aprilie 2006 și vor cuprinde atât module de învățământ la distanță cu suport electronic cât și cursuri clasice, cu instructori.

A doua etapă va consta în extinderea proiectului pentru instruirea tuturor cadrelor didactice implicate în acest program, astfel încât, începând cu anul școlar 2007-2008 elevii să beneficieze de cursul 'Database Design and Programming with SQL' în programa școlară, ca și curs opțional de informatică.

'Unul din obiectivele noastre la nivel de corporație globală este de a susține și de a contribui la pregătirea tinerilor pentru cariera profesională. In prezent, compania Oracle implementează diverse programe educaționale în 46 de țări din lume, inclusiv în România. Cred că învățământul românesc are nevoie de implicarea activă a companiilor pentru a pregăti absolvenți cu un grad ridicat de cunoștințe și abilități', afirmă Ștefan Cojanu, Director General al Oracle România.

Proiectul reprezintă o investiție comună Oracle '“ Ministerul Educației și Cercetării, rolul de responsabilitate socială a corporației întâlnindu-se cu angajamentul MECR de a ridica  standardele învățământului românesc, indiferent de specializare și de orientarea profesională a tinerilor. De asemenea, protocolul răspunde programului național de dezvoltare aprobat în decembrie 2005 de Guvernul României în care sunt menționate ca priorități economia bazată pe cunoaștere și dezvoltarea resurselor umane.

Programul 'Academia Oracle' pentru licee a fost lansat în România în anul școlar 2003-2004, incluzând în etapa pilot două licee din București. Rezultatele foarte bune obținute și interesul manifestat de elevi au determinat extinderea proiectului, astfel încât în prezent 19 licee din întreaga țară sunt înscrise în program.

Oracle este cea mai importantă companie de software pentru mediul enterprise din lume. Informații suplimentare despre Oracle pot fi obținute de la adresa www.oracle.com

Ministerul Educației și Cercetării, pe baza consultării celorlalte instituții și ministere interesate, proiectează, fundamentează și aplică strategia globală a învățământului, stabilește obiectivele sistemului de învățământ în ansamblul său, precum și obiectivele educaționale pe niveluri și profiluri de învățământ. (Art. 12 (1), Legea învățământului 84/1995 cu modificările și completările ulterioare).

Detalii suplimentare: www.edu.ro.