.

PwC România, prin echipa sa de servicii integrate pentru antreprenori (Private Company Services) și centrul de training The Academy at PwC oferă drept premiu patru poziții de intern pentru absolvenții licențiați ai secțiilor de Finanțe Bănci și Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universității de Vest din Timișoara, promoția 2010/2011. "Cred că am reușit să dezvoltăm prima abordare dedicată antreprenorilor și afacerilor de familie din România pentru că am crezut de la început în rolul acestora de motor de regenerare economică și socială. Ce căutăm la participanții din programul JumpStart to Trusted Business Advisor este în primul rând o atitudine de auto-depășire, dublată de o pregătire pe măsură. În calitate de absolvent al Universității de Vest, sunt onorat și mă bucur în mod deosebit să văd că această colaborare începe să se contureze ca o tradiție", precizează Alexandru Medelean (foto), Director, Liderul echipei de servicii integrate pentru antreprenori în cadrul PwC România.

Candidații au fost selectați în parteneriat cu profesorii dintre studenții cu cele mai bune rezultate academice și vor fi anunțați marți, 15 mai și respectiv miercuri 16 mai 2012 în cadrul festivității de absolvire.

Aflată la a doua ediție, inițiativa PwC, cea mai mare rețea de firme de servicii profesionale din lume, face parte dintr-un program național intitulat "JumpStart to Trusted Business Advisor".

„La nivel practic, programul reflectă abordarea pe care The Academy at PwC o aduce pe piața românească a dezvoltării profesionale. Oferim participanților oportunitatea de a dobândi atât cunoștințe tehnice cât și importante abilități de afaceri, care să le permită să înțeleagă dinamica mediului antreprenorial și să lucreze eficient cu clienții noștri" a adăugat Mihai Anița, Partener în cadrul PwC România și Lider The Academy at PwC.

Programul "JumpStart to Trusted Business Advisor" va continua în parteneriat cu alte universități din țară.

Despre "JumpStart to Trusted Business Advisor":

"JumpStart to Trusted Business Advisor"este un program inițiat de echipa de servicii integrate pentru antreprenori (Private Company Services) a PwC România și centrul de training The Academy at PwC și se adresează absolvenților facultăților cu profil economic și de afaceri din principalele universități din țară. Programul se desfășoară în parteneriat cu universitățile, oferind absolvenților cu cele mai bune rezultate oportunitatea de a lucra într-unul din birourile PwC din România și de a beneficia de instruire și îndrumare pentru dezvoltarea cunoștințelor și abilităților necesare unui consultant pentru a deveni un consilier de încredere, specializat în servicii adaptate mediului antreprenorial și afacerilor de familie. PwC este prima firmă de servicii profesionale care are o echipă și o abordare dedicată ce oferă servicii integrate adresate antreprenorilor români.

Despre The Academy at PwC

Parte dintr-o rețea recunoscută la nivel internațional, centrul de training The Academy at PwC contribuie la ridicarea standardelor în educația de afaceri din România, oferind calificări profesionale și cursuri de dezvoltarea a abilităților ce răspund cerințelor actuale ale pieței.

Despre PwC:

PwC (www.pwc.com/ro) oferă servicii de audit financiar, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri, specializate pe diferite sectoare pentru a contribui la crearea unui mediu de afaceri favorabil și a genera un plus de valoare pentru clienții săi și pentru toți factorii implicați. Cei peste 161,000 de angajați ai firmei din 154 de țări își valorifică gândirea, experiența și expertiza pentru a oferi perspective noi și soluții practice pieței.

„PwC" semnifică rețeaua de firme membre ale PricewaterhouseCoopers International Limited (PwCIL). Fiecare dintre acestea este persoană juridică cu statut independent și nu acționează ca agent al PwCIL sau a oricărei alte firme membre. PwCIL nu furnizează niciun fel de servicii clienților. PwCIL nu este reponsabilă pentru actele sau omisiunile niciunei alte firme membre și nici nu-și poate exercita controlul sau judecata profesională pentru a le obliga în niciun fel. Nicio firmă membră nu este responsabilă sau răspunzătoare pentru actele sau omisiunile niciunei alte firme membre, nici nu poate să-și exercite controlul asupra altei firme, sau să oblige altă firmă sau PwCIL în vreun fel.