Foto: Dumitru Borțun - Președinte ARRP, Gabriel Pâslaru - Vicepreședinte ARRP și Ion Vaciu despre evoluția relațiilor publice din România
C@M: Care este diferența între relații publice și relații cu publicul?
Dumitru Borțun: În România există o foarte mare confuzie în privința acestor concepte, începând de la oamenii simpli care vor să își dea copiii la 'Facultatea de relații cu publicul' pentru că le place să comunice. E vorba de un domeniu feminin și prin vocație, nu numai prin întâmplare. În termeni de specialitate, comunicarea ține de emisfera cerebrală dreaptă, nu de cea stângă analitică, care e mai accesibilă femeilor. Ține de un alt tip de psihologie, iar femeile sunt mai bune din punct de vedere comunicațional decât bărbații. Nu întâmplător este un domeniu feminizat. Relațiile cu publicul existau și înainte de 1989, iar românii știu despre substantivul neutru 'žpublic'.
Când vorbim de relațiile publice, ca de o traducere a expresiei americane 'žPublic Relations', 'žPublic' este un adjectiv, nu un substantiv. Vine de la sferă publică, spațiu public, interes public, afaceri publice, relații publice. Totul depinde de ceea ce numim sfera în care se dezbat problemele legate de binele general. Asta înseamnă experiență democratică pe care noi românii nu o avem, istoricește vorbind. Înseamnă o practică a dezbaterii pe binele general, pe care nu o avem, înseamnă un interes crescând al cetățeanului pentru binele general și pentru res publica. Această confuzie nu denotă, însă, ignoranță. Istoricește, noi nu putem traduce cultural relațiile publice decât prin relații cu publicul. Iată de ce Asociația Română a Profesioniștilor de Relații Publice (ARRP) are, printre alte obiective, acest PR pentru PR, adică construirea unei vizibilități și notorietăți mai mari acestei noi meserii care la noi există de 10-15 ani, în timp ce în Europa Occidentală are peste 50 de ani, iar în SUA are peste 100 de ani. Concluzionând, la noi s-a făcut propagandă și nu relații publice.
C@M: Cum se vede meseria de PR de pe baricada Jurnalismului?
Gabriel Pâslaru: Este o mare deosebire între Jurnalism și PR, care pleacă de la nivelul adevărului. Așa cum înțeleg lucrurile, adevărul este universal, fiecare având câte un adevăr. Al cui adevăr este mai prezent, al cui adevăr este mai auzit depinde în mare măsură de ziarist pentru că el fiind stăpân pe centrimetrii lui pătrați, pe secundele lui de emisie, în ultimă instanță este și cel care, într-un fel sau altul, filtrează acel adevăr ce ajunge să fie mai cunoscut decât alt adevăr. Or, aici apare marea deosebire. În timp ce ziaristul încearcă să afle adevăruri pentru publicul lui foarte larg, specialistul în relații publice, mai precis practicianul de relații publice, va încerca în permanență să pună în evidență adevărul clientului său. Jurnalistul este un observator obiectiv, iar personalul din relațiile publice reprezintă avocatul clientului. Relațiile publice se bazează pe credibilitate, iar credibilitatea se construiește într-un timp îndelungat, dar se poate nărui în secunde la un moment dat. Or, într-un anumit context a reține părți din adevăr înseamnă a-ți submina credibilitatea.
Dumitru Borțun: O precizare - PR-istul trebuie să aibă cel puțin tangență cu interesul public. Este vorba de adevărul clientului, dar cu atingere pe interesul public. Corupția este ceea ce atinge interesul public, res publica. Corupția apare atunci când o instituție publică își trădează obiectivele declarate și întotdeauna aceste obiective se adună într-unul singur, pentru a sluji interesul public. Funcționarul public trebuie să servească interesul public prin intermediul obiectivelor declarate ale instituției sale. Toate acestea sunt trădate prin corupție în momentul în care se vine cu o agendă secretă. În zona privată nu se poate întâmpla lucrul acesta. Și încă o precizare - Se vorbește despre responsabilitate expresivă care înseamnă o anumită grijă și autocontrol asupra a ceea ce transmitem - verbal, nonverbal, paraverbal. În cultura românească se pune accent foarte mult pe componenta nonverbală și de multe ori se contrazice ceea ce se transmite verbal.
Cristina Coman - Conf. dr. la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării - Universitatea din București
C@M: Credeți că PR-ul reprezintă în prezent o industrie în România?
Cristina Coman: În ceea ce privește evoluția PR-ului din perspectiva noastră trebuie să vă spun că suntem pe un drum minunat, pentru că acum câțiva ani erau doar câțiva profesioniști absolvenți de cursuri de specialitate, dar acum există 10 facultăți/secțiuni de comunicare și PR la nivelul întregii țări, ceea ce înseamnă automat un număr mult mai mare de specialiști.
Conform listelor MEC, pentru Facultățile de Științele Comunicării sunt aprobate 3000 de locuri pentru anul 2005 - 2006. Locuri de muncă există pentru acești studenți deoarece este nevoie de comunicare în multe instituții. Probabil vor acoperi în primul rând zonele guvernamentale, agențiile, primăriile, prefecturile și instituțiile de stat.
În momentul de față, 60% din absolvenții facultății de jurnalism lucrează în domeniul PR-ului și al publicității.
Gabriel Pâslaru: Pe de altă parte, avem 50 de agenții și 495 de angajați, conform anuarului Media &Advertising. Statistica arată că numărul celor care lucrează în acest domeniu e destul de redus și lipsesc tocmai absolvenții. Studentul ar trebui să fie dispus să investească timp și energie pentru o etapă de acumulare de cunoștințe practice pentru că la rândul său angajatorul investește timp și energie în formarea acestuia. Corporațiile au fost primul consumator de relații publice în România, după care a urmat aparatul guvernamental și de câțiva ani observ o preocupare foarte bine pusă la punct în cadrul acestui aparat.
Cristina Coman: Povestea cu calificarea la locul de muncă cred că nu va mai sta în picioare în viitorul apropiat. Ca în orice domeniu, practica PR-ului și a publicității a apărut înaintea părții academice. La începutul anilor '˜90 a avut loc o dezvoltare în paralel: cei care au avut inițiative și-au format firme de PR și publicitate, angajații fiind oameni din anturajul apropiat. În prezent se caută absolvenți de specialitate.
În privința publicității există o problemă, pentru că abia în 2004 MEC a recunoscut Publicitatea ca domeniu de studiu și abia de anul acesta a fost acordată o autorizație pentru o secție de Publicitate.
Pentru micșorarea decalajului între partea teoretică și cea practică va fi nevoie de eforturi din partea tuturor, pentru că studentul care așteaptă ca facultatea să facă tot și să îl învețe absolut tot are o atitudine greșită. Procesul de învățare este unul complex la care ar trebui să participe toți actorii - profesori, studenți și angajatori.
Pe de cealaltă parte, angajatorii care sunt nemulțumiți de cunoștințele studenților ar trebui să se preocupe de angajarea acestora încă din perioada studenției.
Lidia Solomon '“ Director Relații Publice Connex
C@M: Cum vedeți relația PR-Jurnalism și cum reușiți să apărați acum interesele corporatiste, ținând cont că ați fost jurnalist?
Lidia Solomon: Trecerea dintr-o parte a baricadei în alta este foarte interesantă. Poate la început este mai greu de făcut pasul spre partea cealaltă, dar se ajunge la o identificare cu job-ul și compania ta. Trebuie apărate anumite interese și astfel
se mai schimbă perspectiva. Experiența de presă este foarte importantă în PR, pentru că ajungi să înțelegi în alt fel nevoile jurnaliștilor și să realizezi că de fapt, până la urmă, interesele sunt comune și că trebuie construit un parteneriat. Așa cum jurnalistul este interesat să-și definească subiectul articolului, și compania este interesată să-și transmită mesajul, iar în această relație trebuie găsit un limbaj comun. Se spune că am făcut progrese în cei 10 ani de relații publice în România. Eu cred că lucrurile nu stau tocmai așa și suntem abia într-o fază destul de incipientă. Chiar și în cadrul unei organizații este foarte dificil să faci lobby pentru acest segment de business.
Peter Imre '“ Director Corporate Affairs Philip Morris:
Cred că toate domeniile unei afaceri nu sunt nimic mai mult decât bun simț. Partea de comunicare a unei companii se referă la foarte mult bun simț. Există o regulă - 'spune ce vei face, fă-o cu excelență și spune ce ai făcut'. Diferența între relații publice/ corporate affairs și marketing/ publicitate este că atâta vreme cât marketingul și publicitatea au grijă de o marcă/mărci, relațiile publice/corporate affairs au în grija sa cel mai de preț bun al unei companii, și anume prestigiul companiei.
Cred că există un brand foarte bun România care deocamdată nu este utilizat la valorile exacte pe care le are. Nu ne trebuie mai mult de 3-5 ani pentru ca toate acele țări pe care le dădeam noi ca exemplu până acum să ajungă ele să dea ca exemplu pozitiv România.
Peter Imre: Într-adevăr, strategia nu este un scop în sine, dar există o suită de elemente care se adună treptat - iar astăzi, investițiile străine în România reprezintă ambasadorii României în afara granițelor țării. America este construită integral pe responsabilitatea socială a companiilor - de la facultăți până la spital, de la bibliotecă la fundații. America este construită pe responsabilitatea societății comerciale, pe patriotismul corporatist. Astăzi, într-o societate sofisticată, fiecare consumator de orice tip de produs este membru al unei comunități. Acele companii care vor dovedi că sunt responsabile din punct de vedere social și se integrează în comunitatea în care își dezvoltă afacerile vor supraviețui. Celelalte vor dispărea. Responsabilitatea socială, imaginea, relațiile publice au un scop comercial foarte bun. Noi avem 15 ani de democrație. Francezii au avut o revoluție cu 200 de ani înaintea noastră, iar democrația lor tot nu funcționează bine nici măcar acum. Și pentru că tot suntem în zona aceasta, fără a flata un guvern sau altul, aș recomanda tuturor guvernelor să facă un singur lucru pentru economie - să nu intervină și să lase economia de piață să funcționeze.
Gilda Lazăr '“ Corporate Affairs Director JTI România
C@M: Cum se simte un cunoscut jurnalist în hainele unui PR-ist?
Gilda Lazăr: Eu am fost, mai întâi de toate, și am rămas, un comunicator. A fi jurnalist, a fi PR-ist sau a lucra în administrație ca purtător de cuvânt al unei instituții înseamnă a purta mai multe măști, dar a avea aceeași față, cea a unui comunicator. Ceea ce fac eu de aproape 8 ani se poate chema PR, evident nu doar PR, dar o parte importantă a activității mele se referă la activități de PR. Am plecat din presă în 1996, dar încă mai sunt cunoscută ca jurnalist. Poate nu aș fi devenit un bun PR-ist dacă nu aș fi lucrat în presă pentru că presa mi-a dezvoltat foarte mult abilitățile de comunicare, anumite instincte, spiritul de orientare, un fler asupra oamenilor. Ca jurnalist am avut posibilitatea de a-mi dezvolta foarte multe contacte și de a deveni cunoscută, așa încât în multe cazuri îmi spun doar numele și nu mai este nevoie să spun și numele companiei pe care o reprezint, ceea ce îmseamnă că am căpătat o anumită notorietate.
C@M: În finalul acestei mese rotunde radiofonice la care și-au adus contibuția toți vectorii PR, cine credeți că se teme de PR?
Gabriel Pâslaru: Cine nu le cunoaște.
Dumitru Borțun: Ignoranții. Un alt inamic al PR-ului este economia subterană și business-ul clientelar.
C@M: Cum vedeți relația Jurnalism / PR?
Dumitru Borțun: Război și pace.
Gabriel Pâslaru: Colaborare.
