.

Conferința națională de lansare a "Anului European al Îmbătrânirii Active și al Solidarității între Generații" va avea loc la București - hotel Intercontinental -, în data de 2 martie 2012. Dna Claudia Boghicevici, ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, și dl Niculae Idu, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, vor vorbi în deschiderea conferinței.

În cadrul acesteia, principalii vorbitori din mediul academic și sectorul public vor prezenta consecințele procesului de îmbătrânire a populației în România, precum și domeniile majore de intervenție pentru dezvoltarea unei societăți inclusive pentru toate vârstele. Reprezentanții Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, o serie de personalități desemnate drept ambasadori naționali ai Anului European, precum și alte persoane mai în vârstă vor vorbi de asemenea despre propria lor experiență de viață.

Exemple de bune practici vor fi prezentate de diferite ONG-uri, autorități locale și alte părți interesate. Vorbitorii se vor axa pe diversitatea dimensiunilor implicate de procesul de îmbătrânire activă. Îmbătrânirea activă se referă la contribuția adusă de persoanele mai în vârstă societății, nu strict prin participarea pe piața muncii, ci prin intermediul activităților de voluntariat și al implicării în viața propriei familii și comunități. Promovarea îmbătrânirii active înseamnă și încurajarea unei grad mai ridicat de sănătate în rândul persoanelor vârstnice, prin aplicarea măsurilor necesare pentru conservarea capacității acestora de a trăi independent și autonom, prin crearea unui mediu de viață prietenos și prin oferirea de oportunități de dezvoltare personală.

În finalul conferinței, participanții vor avea posibilitatea de a-și exprima părerile în ceea ce privește subiectele pe care le-au considerat interesante.

Evenimentul de lansare va include o secțiune de tipul ”Implicați-vă!”, concepută ca o zonă publică în care vor fi scoase în evidență diferitele organizații care promovează îmbătrânirea activă și solidaritatea între generații.

România, la fel ca alte țări europene, traversează un proces de îmbătrânire semnificativă a populației. În anul 2050, se așteaptă ca piramida demografică a vârstelor să aibă o bază considerabil redusă, datorită creșterii accelerate a numărului de pensionari. Principala provocare a viitorului o vor constitui cheltuielile publice în domeniul pensiilor și sănătății ca urmare a procesului de îmbătrânire a populației. Un studiu recent Eurobarometru privind îmbătrânirea activă, publicat în ianuarie 2012, indică faptul că 47% dintre români consideră că țara lor este ”adaptată nevoilor persoanelor în vârstă” (comparativ cu 65% în UE27) și doar 27% dintre respondenții din cadrul populației ocupate și-au manifestat interesul de a continua să lucreze și după vârsta de pensionare (33% în UE27).

De-a lungul Anului European 2012, în România se vor desfășura nenumărate activități speciale, proiecte și evenimente dedicate, organizate la nivel național și local.

Sursă: Comisia Europeană