.

România a obținut premiul întâi la Concursul European „Ziua Siguranței pe Internet 2008", a anunțat pe 12 februarie 2008, secretarul de stat pentru IT din cadrul MCTI, Zoltán Somodi, la festivitatea de premiere a câștigătorilor etapei naționale a competiției cu același nume.

Concursul a fost organizat de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și consorțiul Sigur.info pe trei categorii de vârstă, urmărind conștientizarea în rândul copiilor a riscurilor prezentate de navigarea nesupravegheată pe Internet.

Proiectul României, intitulat „Sunt doar un copil", a fost realizat de 18 copii cu vârste cuprinse între 5-10 ani, de la colegiul gimnazial Zaharia Boiu din Sighișoara, județul Mureș. Lucrarea s-a remarcat prin creativitate, caracter ludic, reflectarea temei și originalitate. Este prima oară când România a participat la această competiție europeană, ajunsă la cea de-a cincea ediție, tema de anul acesta fiind „Viața online este cea pe care o faci tu!"

Pentru prima categorie de vârstă, 5-10 ani, locul al doilea a fost ocupat de proiectul „Options" – Grecia. Pentru categoria 11-14 ani, locul I a fost câștigat de proiectul „The Adventures of a Modern Odysseus" – Grecia, iar locul al II-lea, de Slovacia, cu proiectul „When a Child is Addicted to the Net". Pentru segmentul 15-19 ani, locurile I și II au fost ocupate de Grecia și Portugalia, cu proiectele „Life Online is What You Make of It" și „Don’t Walk that Talk". Premiile care se vor acorda câștigătorilor europeni vor consta în echipamente IT sau training în valoare de 2000 de euro pentru locul I, respectiv 1000 euro pentru locul al II-lea.

Competiția „Ziua Siguranței pe Internet 2008" s-a adresat școlilor, cluburilor de tineret sau de instruire. Activitatea grupului a fost coordonată de un lider de grup – profesor, tutore sau orice persoană având peste 18 ani. La competiția din România au participat 350 de copii din 55 de instituții școlare, din 22 de județe. Țara noastră s-a clasat astfel pe locul al III-lea, din cele 50 de țări invitate să participe la concurs, cu un număr de 87 de proiecte. Câștigătorii naționali din fiecare categorie de vârstă au fost premiați astăzi, la sediul MCTI, de către organizatorii competiției și sponsorii Microsoft România, UPC România, ECDL România, Orange România și partenerii media ai competiției „Ziua Siguranței pe Internet 2008".

Safer Internet Day (Ziua Siguranței pe Internet) este un eveniment de anvergură europeană ce are loc în luna februarie a fiecărui an, fiind organizat de către rețeaua Insafe (European Internet Safety Network), în cadrul programului Safer Intrenet Plus al Comisiei Europene. Evenimentul are ca scop transmiterea unui mesaj unic la nivel european privind conștientizarea pericolelor ce se găsesc în mediul virtual, fiind organizat sub patronajul Comisarului european pentru Societatea Informațională, Viviane Reding.