.

Romtelecom Business Solutions a lansat astăzi, 23 aprilie 2013, serviciul afacereataonline.ro, o inițiativă menită să ajute companiile mici și mijlocii să fie prezente în mediul online. Serviciul utilizează platforma do-it-yourself, dezvoltată de către Romtelecom în baza serviciilor și infrastructurii deja existente, precum serverele și platforma BeOnline, unde vor fi găzduite website-urile create de companiile mici și mijlocii. Inițiativa oferă posesorilor de afaceri posibilitatea de a-și dezvolta personal, în 5 pași simpli, website-uri pentru companiile lor, inclusiv un domeniu .ro personalizat, hosting și unelte pentru promovarea și monitorizarea rezultatelor noii prezențe online. Toate companiile românești, clienți Romtelecom sau nu, au acces la toate aceste beneficii.

Lansarea acestei inițiative este parte din strategia de dezvoltare a portofoliului Romtelecom Business Solutions și se adresează oricărei companii care nu deține deja un website propriu. În baza statisticilor studiate, Grupul Romtelecom-Cosmote estimează un număr că, în prezent, sunt sute de mii de afaceri care nu dețin un website.

Utilizarea platformei este gratuită pentru primul an, permițând deținătorilor de afaceri să-și personalizeze website-ul cu ajutorul unor tipare și texte predefinite, care pot fi mai apoi modificate de către posesorul afacerii, conform caracteristicilor activității sale. La sfârșitul acestei perioade de 1 an, compania poate alege fie să renunțe la serviciu , fie să migreze la varianta cu plată.

"Afacereataonline.ro este o altă inițiativă prin care noi, la Romtelecom Business Solutions, ne ținem promisiunea de a susține afacerile românești, de a fi aliații lor. Suntem conștienți că prezența online poate deschide accesul către noi categorii de public și noi clienți pentru afacerile mici și medii. Astfel, le oferim, gratuit, posibilitatea de a fi prezenți și online, ceea ce înseamnă, concret, un domeniu .ro, hosting și instrumente de marketing. Stabilirea unei prezențe online reprezintă o metodă de securizare a creșterii lor, acesta este de fapt obiectivul din spatele afacereataonline.ro", a spus Mihai Tudor, Director Executiv Comercial, segment business, Romtelecom.

Compania Romtelecom a mai menționat că ieri, 22 aprilie 2013, a fost lansat Serviciul Business SMS ce permite companiilor să realizeze campanii personalizate pentru orice tip de afacere. De asemenea, în următoarele zile ne putem aștepta la un anunț referitor un serviciu VDI prin care vom putea beneficia de toate facilitățile oferite de un desktop și pe dispozitivele mobile, conform precizărilor Directorului Executiv Comercial, Mihai Tudor.