Romtelecom, Bluepoint IT Solutions și OTE Academy au lansat portalul Online Business School pentru a susține implementarea proiectului "Îmbunătățirea competitivității IMM-urilor prin antreprenoriat durabil" (ICIMM). Prin intermediul acestui proiect, persoanele cu funcții de conducere din companiile mici si mijlocii din România vor beneficia gratuit de cursuri de formare și îndrumare pentru dezvoltarea afacerilor și aptitudinilor profesionale. ICIMM va fi implementat în etape pe parcursul următorilor doi ani și jumătate.
Proiectul ICIMM este realizat cu foduri europene, în urma obținerii unei finanțări în valoare de aproximativ 18 milioane lei în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Romtelecom Business Solutions coordonează proiectul demostrându-și încă o dată angajamentul de a susține companiile românești prin livrarea de soluții personalizate de comunicații la cheie. Bluepoint IT Solutions este un furnizor de soluții IT și de e-learning, responsabil pentru aplicația care va conține variate cursuri online. OTE Academy este o organizație destinată training-ului vocațional, subsidiară a OTE în Grecia. Bluepoint IT Solutions și OTE Academy vor oferi conținutul digital pentru dezvoltare profesională care va fi oferit prin intermediul programului către participanți.
Prima fază a proiectului ICIMM constă într-o serie de seminarii informative organizate în întreaga țară. În cadrul acestor seminarii, managerii de IMM-uri pot afla mai multe informații despre proiect și despre oportunitățile pe care le oferă acesta pentru dezvoltarea abilităților lor antreprenoriale și profesionale.
Aceste seminarii se vor desfășura în perioada 17 mai-9 iunie, în următoarele orașe: București, Brașov, Constanța, Timișoara, Cluj, Craiova și Iași. Mai multe detalii despre calendarul seminariilor și despre etapele proiectului sunt disponibile pe website-ul dedicat proiectului, www.bizschool.ro. Reprezentanții IMM-urilor interesați de dezvoltarea profesională și în căutare de noi oportunități în acest sens sunt bineveniți să participe la seminarii și să se înscrie la programul de training ICIMM prin intermediul site-ului.
Ca parte a proiectului ICIMM, la acest moment este desfășurat la nivel național, un studiu în rândul reprezentanților IMM-urilor din România. Acesta are ca scop analiza tipurilor și nivelurilor de competențe care le sunt necesare managerilor pentru dezvoltarea companiilor în care lucrează. Materialele digitale pentru dezvoltare profesională și metodele de livrare oferite în cadrul proiectului vor fi personalizate conform rezultatelor studiului.
Cursurile se vor concentra pe îmbunătățirea abilităților manageriale generale, administrarea optimă a unor arii profesionale specifice (precum leadership, marketing, vânzări), susținerea antreprenoriatului în mediul economic românesc (contabilitate și aspecte juridice), dezvoltarea abilităților de monitorizare a afacerii (precum pregătirea unui plan de afaceri sau a unui buget), îmbunătățirea capacității de operare PC sau dezvoltarea cunoștințelor de limbi străine.
Cursurile vor fi disponibile online prin intermediul platformei de e-learning dezvoltată pentru Online Business School, completată ocazional cu sesiuni de cursuri tradiționale, în clasă. Platforma de e-learning permite utilizatorilor acces rapid și repetitiv la materialele de curs, precum și administrarea prezenței la curs chiar la nivel individual, permițând fiecărui cursant să parcurgă materia în ritmul său. Din punct de vedere administrativ, permite monitorizarea procesului de instruire de către echipa care administrează proiectul, poate genera rapoarte, permite desfășurarea de teste și evaluări. Suport pentru mentorat online, videoclipuri și simulări de bune practici vor fi asigurate de specialiști renumiți în mediul de afaceri, pentru o experiență de învățare integrată.
Proiectul Online Business School își propune să îndrume 6000 de manageri și lideri de afaceri din IMM-urile din România. După ce vor participa la sesiunile de instruire aceștia vor obține cunoștințe semnificative pentru a-și îmbunătăți abilitățile și performanțele personale care îi vor ajuta să susțină dezvoltarea companiilor lor, inclusiv pe noi piețe.
Mai multe detalii cu privire la implementarea proiectului, precum și înscrieri la seminarii și cursuri se pot face pe www.bizschool.ro.
Romtelecom Business Solutions
Romtelecom Business Solutions este divizia dedicată sprijinirii companiilor românesti, prin soluții de comunicații și IT. A fost înființată în 2007 ca urmare a nevoii tot mai mari de serivicii specializate și dedicate pentru afaceri, oferind companiilor soluții de voce, date, internet fix și mobil, găzduire și managed services. Ca o dovadă a angajamentului de a oferi cea mai bună calitate clienților săi, Romtelecom este singurul operator de telecomunicații care acordă automat și gratuit SLA (acordul privind nivelul calității) pentru serviciile oferite sub brandul Romtelecom Business Solutions. În plus, Romtelecom este lider de piață pe segmentele de servicii de date și internet de bandă largă pentru afaceri, după lansarea cu succes a mai multor campanii în această zonă, poziționând Romtelecom ca suporter al companiilor românești.
OTE Academy
Fondată în 2005, OTE Academy, subsidiară a grupului de companii OTE, este o organizație specializată pe oferirea de cursuri de formare vocațională menite să adauge valoare calificărilor profesionale. În ultimii 5 ani, în colaborare cu cei mai importanți furnizori internaționali, OTE Academy a organizat 4 000 de programe de formare în domeniile IT, telecomunicații, management și vânzări pentru aproximativ 45 000 de persoane, în peste 20 de țări.
Prin programele educaționale inovative, OTE Academy se axează pe îmbunătățirea competențelor personale și profesionale ale cursanților prin învățare continuă și sistematică. Această strategie duce la perfecționarea cursanților, de cunoștințele pe care aceștia le-au dobândit beneficiind implicit și companiile din care fac parte.
Bluepoint IT Solutions
Bluepoint IT Solutions este un furnizor român de top, care livrează instrumente și soluții de învățare prin tehnologie, cu mai mulți ani de experiență în dezvoltarea de conținut digital și livrarea de training online pentru clienți comanii mici, mari și multinaționale. Bluepoint IT Solutions investește constant în dezvoltarea echipei e-learning și a produselor pe care le oferă clienților săi astfel încât în acest moment este singura companie din România în măsură să livreze soluții complete de e-learning, de la aplicații de realizarea de conținut până la cursuri personalizate pentru clienți.
Proiect cofinanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în oameni!