.

Salvați Copiii România, coordonatorul național al programului Sigur.info, lansează concursul național pentru copii, părinți și profesori cu tema „Vrem respect pe Internet!". Competiția dorește să evidențieze necesitatea existenței unei Netichete – un set de reguli de bună purtare pe Internet, agreate și folosite de toți utilizatorii mediului virtual. Competiția se adresează copiilor și adolescenților cu vârste între 6 și 18 ani încadrați în două grupe de vârstă: 6-11 ani și 12-18 ani, care vor participa în echipe formate din maxim 3 membri, coordonate de un profesor sau părinte. Sub îndrumarea acestuia, copiii pot înscrie în concurs proiecte multimedia (prezentări power point, colaje fotografice, desene, videoclipuri, etc.) în care vor ilustra o netichetă adecvată, modul în care aceasta ar putea fi promovată în rândul copiilor și adulților precum si consecințele lipsei unui set de reguli în mediul online. Competiția este deschisă atât școlilor, cluburilor de tineret, cât și copiilor și profesorilor în mod individual.

Ziua Siguranței pe Internet are loc în 65 de țări, sub egida rețelei europene Insafe care promovează utilizarea tehnologiei online și a telefoanelor mobile într-un mod mai sigur și responsabil. Prin tema acestui an la nivel european, Connect with respect, participanții sunt provocați să găsească reguli comune și benefice pentru siguranța online, precum și metode prin care le pot promova în rândul copiilor și adulților, astfel încât Internetul să devină un spațiu mai puțin periculos, unde utilizatorii nu se ascund în spatele anonimatului și își asumă propriul comportament online într-un mod responsabil.

Concursul include și patru categorii speciale, prin intermediul cărora vor fi premiate cele mai implicate persoane și instituții în promovarea și susținerea siguranței online în anul 2012:

• Profesorul Anului – cel mai implicat profesor din prisma utilizării Internetului, a resurselor online și a platformelor web în cadrul orelor de clasă;

• Școala Anului - școala cu cel mai mare impact al activităților de promovare și conștientizare privind siguranța online, luând în considerare gradul de utilizare a Internetului de către profesori sau elevi cu scopuri educative;

• Grădinița Anului – va fi premiată grădinița care prezintă cât mai clar și creativ într-un proiect de echipă tema netichetei și a respectului pe Internet.

• Voluntarul Sigur.info al Anului - cel mai activ voluntar Sigur.info care a promovat siguranța online în rândul grupurilor-țintă și a inițiat proiecte și activități proprii în vederea asigurării unui comportament responsabil de utilizare a Internetului;

Data limită de transmitere a proiectelor este 6 Decembrie 2012, acestea urmând a fi evaluate în perioada 7 decembrie – 15 ianuarie 2013 de către un juriu special, format din membrii Consorțiului Sigur.info, sponsorii și partenerii concursului, elevi și profesori. În decembrie, lucrările finaliste vor fi postate pe site-ul www.sigur.info și pe rețelele de socializare conexe unde publicul va fi invitat să-și exprime votul și să participe astfel la desemnarea câștigătorilor.

Echipele câștigătoare vor fi premiate în cadrul Galei Siguranței pe Internet din data de 5 februarie 2013 în București. La Gală vor participa susținătorii evenimentului reprezentând instituții și companii private implicate în domeniul utilizării Internetului prin intermediul calculatorului sau al telefonului mobil. Aceștia vor premia echipele câștigătoare cu produse atractive din domeniul IT. Regulamentul complet al concursului poate fi consultat la adresa www.sid2013.sigur.info. La aceeași adresă participanții pot descărca formularele de participare și își pot înscrie proiectele în concurs.