
SAP a fost nominalizată de către compania de cercetare și consultanță IDC (International Data Corporation) ca lider global pentru activitățile de training și educație în IT. „Ne asumăm poziția de lider nu numai în domeniul comercializării celor mai bune soluții software de business, dar și în educarea și trainingul utilizatorilor acestor soluții. Activitățile de educare desfășurate de SAP, atât pentru proprii angajați, cât și pentru utilizatorii finali, sunt la cel mai înalt nivel, motiv pentru care gradul de retenție al personalului, cât și al clienților, depășește 90%", precizează Valentin Tomșa (foto), directorul general al SAP România. IDC a recunoscut meritele companiei pentru furnizarea de soluții software inovative, împreună cu programe dedicate de training pentru utilizarea acestora, precum și pentru introducerea de noi oferte educaționale menite să stimuleze implicarea utilizatorului final, astfel încât să crească rata adoptării de soluții software de business și să ofere o mai mare flexibilitate în domeniul educației IT.
În raportul "IDC MarketScape: Worldwide IT Education and Training 2013 Vendor Analysis"1, IDC menționează printre punctele forte ale organizației SAP® Education „portofoliul mare și variat de servicii educaționale, aliniate cu ciclul de viață al soluțiilor IT", observând că „acest lucru reflectă cea mai bună practică din industria soluțiilor software de business". De asemenea, raportul subliniază încă un punct forte al organizației, și anume „utilizarea unei comunități dedicate de consultanți de business și ingineri software, pentru dezvoltarea de conținut educațional în domeniul IT, creșterea nivelului de interes și a gradului de interacțiune în industria de profil".
Organizația SAP Education pregătește anual mai mult de 500.000 de utilizatori de soluții software, oferind peste 600 de cursuri despre tehnologia SAP, prin intermediul unui mix între cursuri ținute într-o clasă tradițională, cursuri ținute într-o clasă virtuală și opțiuni de studiu online. În 2012, organizația a introdus două noi oferte menite să stimuleze implicarea utilizatorului final, să crească rata adoptării de soluții SAP și să ofere o și mai mare flexibilitate în domeniul educației în IT: SAP® Workforce Performance Builder și SAP® Learning Hub. SAP Education sprijină și adoptarea inovațiilor, actualizând și extinzând în mod regulat cursurile de instruire și certificare pentru platforma SAP HANA®. Organizația și-a extins în mod semnificativ ofertele în domeniul in-memory computing, în același ritm cu dezvoltarea platformei SAP HANA, introducând la începutul anului 2013 o serie de noi cursuri și certificări pentru utilizarea acesteia.
"Strategia portofoliului SAP Education este aliniată tendințelor actuale de învățare, care indică o creștere a trecerii la moduri de învățare informale, bazate pe studiul individual," a spus Markus Schwarz, prim vicepreședinte și director global al SAP Education. „Prin alinierea la această tendință, oferim posibilitatea aprofundării studiului prin intermediul aplicațiilor mobile și al soluțiilor în cloud, care facilitează procesul de învățare, crescând gradul de accesibilitate. Ne-am angajat să asigurăm creșterea ratei de adoptare a inovațiilor software marca SAP și să le permitem clienților noștri să își dea seama de întreaga valoare a investiției pe care au făcut-o în sistemele SAP", a adăugat Markus Schwartz.
Pe plan local, SAP este partener al Conferinței Internaționale Științifice eLearning și Software pentru Educație, desfășurată în perioada 25-26 aprilie 2013, care are ca scop asigurarea unui climat colaborativ între mediul academic, corporativ și de cercetare, și care să stimuleze potențialul mediilor de învățare bazate pe tehnologie, oferind în același timp un forum pentru schimbul de idei, rezultate ale cercetărilor, studiilor de caz și realizărilor tehnice.
IDC MarketScape: Worldwide IT Education and Training 2013 Vendor Analysis, doc. nr. 239139, ianuarie 2013
Despre SAP
Ca lider de piață pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri, SAP (NYSE: SAP) ajută companiile de orice dimensiune și din orice tip de industrie să-și gestioneze afacerile mai bine. De la back office la consiliul director, din depozite până la punctele de desfacere, din computer până la instrumentele mobile de comunicare – SAP transferă oamenilor și organizațiilor încrederea și puterea necesare pentru a lucra împreună eficient și pentru a folosi eficace resursele interne ale afacerii, astfel încât să fie cu un pas înaintea competitorilor. Aplicațiile și serviciile SAP ajută peste 232.000 de clienți să gestioneze profitabil operațiunile și resursele, să se adapteze continuu și să crească sustenabil. Pentru mai multe informații vizitați www.sap.com





