
Mihai Codreanu (foto) și Radu Ghionaru au fost promovați în board-ul Xerox, în pozițiile de Marketing & Graphic Communications Director, respectiv Customer Services Operations Director. De asemenea, Francisca Lebrun, care face parte de 7 ani deja din board-ul Xerox România, devine General Market Operations Business Director. În noul său rol, Mihai Codreanu va coordona operațiunile Xerox România de vânzări de echipamente high end (echipamente de producție), de format mare, pentru zona de artă grafică (plottere) și va superviza în continuare activitățile de marketing și comunicare. Anterior, el a ocupat poziția de Strategic Alliances & Services Marketing Manager. Mihai Codreanu s-a alăturat echipei Xerox în anul 2005 și de atunci a deținut diverse poziții cheie la nivel național și de regiune, în vânzări, dezvoltare de servicii, consultanță IT și marketing.
În 2012 a fost numit Technology Sales Operations Manager la nivel de regiune CEE (Europa Centrală și de Est), Israel, Turcia și Țările Baltice, iar între 2010 și 2012, a fost Industry Marketing Manager pentru Europa Centrală, Israel & Turcia (CIT).
Radu Ghionaru va coordona din noua sa poziție operațiunile de customer service, supervizând întreaga paletă de servicii post-vânzare. El a ocupat anterior funcția de Director Service Parteneri. Radu s-a alăturat echipei Xerox România în 1999 pe poziția de inginer de sistem, iar de atunci a ocupat mai multe funcții cheie în cadrul companiei: Director Tehnic Service (2008-2012), Director Suport Tehnic (2004-2008) și Specialist Tehnic National între 2002 și 2004.
Din noua sa funcție, Francisca Lebrun va conduce operațiunile de vânzări indirecte ale Xerox România pentru echipamente și servicii, desfășurate prin rețeaua de parteneri strategici. Francisca are o experiență de peste 12 ani în echipa Xerox România și a deținut mai multe funcții cheie la nivel național și regional. Între 2000 și 2004 a ocupat funcția de Logistics Manager, iar între 2004 și 2007 a fost Regional Logistics Manager; ulterior, a devenit Customer Service Operations Director.
Francisca Lebrun, Radu Ghionaru și Mihai Codreanu au urmat numeroase cursuri de dezvoltare profesională, traininguri și work-shop-uri tehnice în țară și străinătate. Toți trei au obsolvit cursurile Universității Politehnice din București – Radu a terminat Facultatea Electronică și Telecomunicații, Francisca pe cea de Automatică și Calculatoare, iar Mihai a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică.
Noile numiri urmăresc politica globală de resurse umane a Xerox Corporation, care oferă numeroase oportunități naționale și internaționale de dezvoltare profesională celor mai buni angajați ai săi.
Despre Xerox România
Xerox România este subsidiară a companiei Xerox, având o activitate pe piața locală de peste 45 de ani. Compania oferă servicii complete de management al documentelor pentru clienții săi, asigurând un set de beneficii precum reducerea costurilor, preluarea riscurilor de către Xerox și optimizarea proceselor de business care includ documente. Alături de cei 5 distribuitori, 30 de parteneri strategici și peste 500 de reselleri autorizați, Xerox România oferă atât companiilor, cât și clienților individuali soluții, echipamente și media de tipărire pentru administrarea eficientă a documentelor. Pentru mai multe informații, vizitați www.xerox.ro și pagina noastră de Facebook www.facebook.com/XeroxRomania.





