.

SES S.A. (Bursa Euronext Paris și Luxemburg: SESG) își continuă campania de creștere, prezentându-și noul logo și noua identitate vizuală la deschiderea principalei expoziții comerciale anuale din industria de profil, IBC Amsterdam. Noul brand se bazează pe folosirea consecventă a denumirii și siglei SES pe piețele din întreaga lume în care SES este prezent. Introducerea noii identități corporative susține eforturile SES de a crea o prezență globală și o interfață unică pentru clienții de pe piețele mature și în curs de dezvoltare.

SES este un important operator de satelit la nivel mondial, realizând în prezent investiții considerabile în vederea dezvoltării flotei de sateliții și a activității sale. Cele zece vehicule spațiale care urmează să fie lansate până la sfârșitul anului 2014, vor ajuta SES să își mărească capacitatea flotei globale cu 23% față de sfârșitul anului 2010. În calitate de lider al segmentului direct-to-home (DTH) și High Definition (HD), SES transmite în prezent peste 5.900 de canale TV și radio în întreaga lume, peste 1.000 dintre ele fiind în format HD. Cei 47 de sateliți ai SES deservesc 245 de milioane de gospodării în întreaga lume și susțin 43 de platforme DTH pe toate continentele. Aproximativ 85% din capacitatea noilor sateliți pe care SES îi va lansa până în 2014 va fi dedicată piețelor extrem de dinamice aflate în plină dezvoltare din America Latină, Africa, Orientul Mijlociu, regiunea Asia/ Pacific și India.

„În luna mai, când am implementat o structură de management optimizată, am pus bazele realizării obiectivelor noastre globale ambițioase și execuției strategiei de creștere," precizează Romain Bausch, Președinte și CEO al SES. „Noul model corporativ va veni în sprijinul eforturilor noastre de creștere a activității și de dezvoltare a interfeței unice pentru clienți, ducând la o apropiere și mai mare față de clienți și la intensificarea legăturilor cu industria. Noua structură și imagine a SES reprezintă următoarea etapă logică în evoluția companiei noastre, în calitatea sa de principal operator inovator de satelit".

Martin O. Kubacki, Vice-președinte și Director Regional pentru regiunea ECE precizează: „În ceea ce privește ASTRA, vom continua să folosim acest brand în comunicarea noastră, în special în regiunile și țările în care s-a afirmat ca un important prim serviciu DTH. Aceasta include regiunea ECE, Cehia, Slovacia, Bulgaria, România, Polonia, Ungaria și regiunea Balcanilor, unde ASTRA a dezvoltat un important capital de imagine."