.

Colaborarea dintre cele două companii vizează atât partea de tehnologie software cât și hardware și acoperă, teritorial, șapte țări.

SIVECO România și IBM România au semnat la sfârșitul lui 2004 un angajament de colaborare pe teme tehnologice care are în vedere dezvoltarea de relații de colaborare pe partea de tehnologie software (Websphere și DB2) și de platformă hardware (serverele IBM eServer xSeries și IBM eServer pSeries) și acoperă, teritorial, șapte țări: România, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Croația și Polonia.

Potrivit angajamentului semnat, cele două companii își vor acorda reciproc sprijin în acțiunile comerciale și vor depune eforturi comune pentru dezvoltarea relațiilor de parteneriat. Astfel, SIVECO România va dezvolta și migra aplicații pe tehnologiile Websphere și DB2, iar IBM va oferi suport tehnic și implicare financiară în acțiuni de marketing. Contractul semnat de către SIVECO România și IBM România permite extinderea lui pe viitor și către alte zone și alte game de produse.

Inițiativa de extindere și consolidare a parteneriatului dintre cele două companii are la bază experiența foarte bună din acest an. După ce în luna mai 2004 SIVECO România a devenit membru în Partner World for Software și Partner World for Developers, a avut loc organizarea în comun a unui eveniment de tip roadshow, în perioada 28 septembrie- 6 octombrie. Adresată pieței IMM (Intreprinderi Mici și Mijlocii), această acțiune în cadrul căreia au fost prezentate produsele SIVADOC și SIVECO BUSINESS ANALYZER, care utilizează suport hardware și tehnologie IBM s-a dovedit un adevărat succes. Reprezentanți a peste 120 de organizații din cele mai mari cinci orașe ale țării și-au exprimat interesul pentru acest tip de abordare, respectiv pentru pachete de soluții, menite să rezolve, cu costuri minime, cele mai frecvente probleme cu care se confruntă organizațiile de dimensiuni medii si mici.

Despre SIVECO România
Înființată la începutul anului 1992, actualmente parte a grupului internațional SIVECO (Netherlands) B.V., SIVECO România SA este una din cele mai importante firme producătoare de software din România, deținând cea mai mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în țări din Comunitatea Europeană și Statele Unite ale Americii. SIVECO România este nr.1 pe piața internă de servicii IT și de EAS oferind soluții eficiente, adaptate legislației românești în domeniile financiar-contabilitate, gestiunea întreținerii echipamentelor, stocurilor și achizițiilor, a mijloacelor fixe, a resurselor umane și salarizării, bugetelor și urmăririi contractelor, de e-business și e-commerce. De asemenea, SIVECO România s-a specializat în execuția de proiecte informatice majore, implicând dezvoltări la cerere de soluții software accesibile prin Internet și Intranet, integrarea cu alte sisteme, distribuție geografică a locațiilor de acces și numere mari de utilizatori.
SIVECO România SA este certificată ISO 9001:2000, de către compania franceză AFAQ-ASCERT, cotată printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectuează. Mai multe informații despre companie și produsele sale puteți obține vizitând http://siveco.ro/

Despre IBM
Cu peste 80 de ani de experiență în a sprijini companiile să inoveze în domeniul afacerilor, IBM este cea mai mare companie de tehnologia informației din lume. IBM este lider în furnizarea de soluții e-business și ajută companiile, Partenerii de Afaceri și dezvoltatorii de software să beneficieze de potențialul Internetului și al calculului în rețea pentru o gamă largă de afaceri și industrii. Atrăgând resurse atât din interior, cât și de la partenerii săi de afaceri, IBM oferă o gamă largă de servicii, soluții și tehnologii care permit clienților, indiferent de mărime, să beneficieze pe deplin de noua eră e-business. Mai multe informații despre IBM, puteți obține vizitând: http://www.ibm.com