
Star Storage, furnizorul român de soluții de stocare, arhivare și management de informații (date și documente), servicii de externalizare și servicii Cloud, a lansat Fudația Star Storage, care are ca obiectiv principal realizarea și implicarea în campanii, programe și proiecte sociale, care să contribuie activ la rezolvarea problemelor și dezvoltarea societății românești.
„În decursul a peste 10 ani, Star Storage a dezvoltat, susținut și s-a implicat activ în campanii de responsabilitate socială, care au avut efecte reale pozitive și au contribuit semnificativ la îmbunătățirea și rezolvarea anumitor problemele din societatea românească. Considerăm că am acumulat foarte multă experiență în această perioadă îndelungată, pe care ne bazăm în acest demers al nostru de a ne lansa propria fundație - Fundația Star Storage. Pornim pe acest nou drum foarte entuziaști, pentru că suntem convinși că vom putea face mult mai mult și foarte încrezători că vom reuși tot ceea ce ne propunem. Experiența noastră din cadrul proiectelor umanitare implementate de Star Storage demonstrează că, dacă luăm atitudine, dacă ajutăm și acționăm concret în sensul stabilit putem salva vieți, putem să contribuim activ la rezolvarea unor probleme reale, putem schimba în bine mentalitatea românilor cu privire la implicarea în cauze umanitare și chiar influența pozitiv nivelul de implicare al comunității în acțiuni concrete. Ne propunem ca prin toate proiectele noastre să realizăm lucruri de valoare care să conteze, iar, pe lângă proiectele umanitare, intenționăm să investim în programe de dezvoltare durabilă, să ajutăm persoane de valoare sau cu potențial să se dezvolte și să evolueze, pentru a face performanță în toate domeniile. Vrem să contribuim la dezvoltarea durabilă a României ca țară competitivă, capabilă să-și respecte și să-și încurajeze valorile, dar și să și le păstreze, și suntem foarte încrezători că vom reuși să ne îndeplinim toate obiectivele împreună cu toți cei care vor dori să ni se alăture", precizează Cătălin Păunescu, Managing Director, Star Storage & Președinte Fundația Star Storage.
Printre principalele obiective ale Fundației Star Storage se numără:
dezvoltarea de proiecte și programe în domeniul sănătății, educației, care să contribuie la dezvoltarea comunității, societății civile și culturii;
inițierea unor proiecte care au ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață ale românilor, în special a copiilor, vârstnicilor, tinerilor și familiilor care fac parte din comunități defavorizate;
derularea unor proiecte în vederea schimbării mentalității cu privire la susținerea, promovarea și dezvoltarea românilor excepționali și deschiderea de noi oportunități pentru aceștia;
susținerea campaniilor care au ca obiectiv stimularea solidarității și comunicării între generații, stimularea voluntariatului și a spiritului comunitar în comunitățile în care se implică.
"Fundația Star Storage ne dorim să fie și o oportunitate de implicare în proiectele noastre pentru toți aceia care vor să ajute sau să facă ceva pentru țara noastră și care nu au avut șansa până acum să dovedească acest lucru. Suntem conștienți de faptul că avem nevoie de foarte mulți oameni care să ne fie alături și să ne sprijine cu orice le stă în putință, fie chiar și doar prin transmiterea informațiilor referitoare la proiectele noastre mai departe. Doar împreună, mobilizându-ne cât mai mult și cât mai mulți, putem să schimbăm în bine situația românilor.", a declarat Teodora Pohoață, Head of Marketing Star Storage & Vicepreședinte Fundația Star Storage.
Fundația Star Storage va prelua și continua campaniile și programele de responsabilitate socială inițiate de Star Storage, și aflate în derulare:
Campania "Cursa vieții trebuie să continue" – care are ca scop strângerea de fonduri pentru diagnosticarea corectă a leucemiei la copii și tineri, prin îmbunătățirea condițiilor din laboratoarele de genetică moleculară de la Institutul Fundeni;
Campania "Sângele este Viață" – campanie de dotare a Centrelor de Transfuzie Sanguină în direcția colectării și păstrării în condiții optime a sângelui și promovării necesității donării de sânge;
Programul "Cred în România" – program de susținere și promovare a romanilor de valoare, a elitelor, promovare a inteligenței românești prin susținerea studenților și a tinerilor cercetători care au o idee și vor să o pună în practică, promovarea spiritului antreprenorial și a oamenilor care au capacitatea de a face lucrurile să se întâmple.
Despre STAR STORAGE
Star Storage este o companie românească, capital 100% privat, leader în soluții pentru protecție și management al informațiilor în România. Cu peste 12 ani de experiență pe piața din România, Star Storage și-a dezvoltat portofoliul de soluții și servicii pornind de la principiul integrării complete de-a lungul întregului ciclu de viață al informațiilor generate de o companie – din momentul producției acestora până în momentul stocării sau distrugerii: servicii externalizate de output management (producție documente), servicii externalizate de arhivare și management al arhivelor fizice și electronice, servicii externalizate de Data Center și Cloud, soluții de infrastructură IT și soluții de business, toate integrate cu soluțiile de gestiune a informațiilor geospațiale (GIS).





