
Românii sunt cei mai mobili utilizatori de Internet din această parte a Europei, majoritatea dintre ei își încep ziua on-line, scriu bloguri și au o atitudine foarte deschisă față de noile tehnologii. Acesta este, în doar câteva „tușe", portretul utilizatorului român de Internet, conform rezultatelor studiului „Internetul în viața de zi cu zi", comandat de Google și realizat în cinci țări: România, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și Polonia. Românii apreciază tabletele și smartphone-urile mai mult decât polonezii sau maghiarii, vor să fie on-line chiar și atunci când se află pe o insulă pustie, au început să urmărească mai mult videoclipuri de pe Internet decât programe TV, dar sunt încă reticenți în privința plăților on-line.
Să vedem cum arată numeroasele fațete ale românilor conectați la internet:
numai 32% dintre români folosesc internetul aproape în fiecare zi (în medie), cel mai scăzut procent dintre cele cinci țări incluse în studiu, aproape jumătate față de Ungaria (62%) și Slovacia (61%). Aproape jumătate dintre români (45%) intră pe internet cel puțin odată pe săptămâni, potrivit datelor Eurostat
67% folosesc smartphone-uri sau telefoane mobile pentru a se conecta la internet, iar 32% folosesc tabletele, procente mai mari decât în celelalte cinci țări
par să fie foarte deschiși față de noutățile tehnologice, cum ar fi căutarea vocală: 60% dintre respondenți sunt deschiși la acest tip de inovații, cel mai mare procent dintre toate cele cinci țări
75% accesează paginile de socializare și 72% comunică on-line prin mesaje text, însă femeile socializează mai mult pe internet decât bărbații
dacă ar ajunge pe o insulă pustie, jumătate dintre femei ar alege să ia cu ele un calculator sau un smartphone conectat la internet. În cazul bărbaților, prima opțiune este un cuțit (36%), însă la o distanță foarte mică de dispozitivul conectat on-line (34%)
laptop-urile și calculatoarele personale sunt cel mai des folosite pentru căutări on-line, în timp ce smartphone-urile și tabletele se folosesc pentru accesarea rețelelor de socializare
o treime dintre românii aflați în mediul on-line intră pe internet de îndată ce se trezesc
banii și internetul nu se împacă atât de bine: numai 35% dintre cei care intră on-line fac operațiuni bancare astfel (pe ultimul loc între cele cinci țări) și suntem penultimii în ceea ce privește cumpărăturile on-line (60%)
sunt cei mai împătimiți autori de bloguri dintre toate țările participante în studiu: 12% dețin bloguri, în timp ce în celelalte țări procentul abia ajunge la 7%.
Socializarea își revendică supremația
După căutarea pe internet, mediile de socializare sunt principalul motiv al accesării internetului de către românii conectați: 75% dintre ei intră frecvent pe rețelele de socializare. Facebook este lider incontestabil: 97% dintre românii care folosesc mediile de socializare au un cont de Facebook. Google+ este a doua rețea ca popularitate în România, cu un procent de 44% din utilizatorii de rețele de socializare. Verificarea paginii de Facebook, Google+, Twitter sau Instagram este cea mai răspândită activitate pe smartphone și pe tabletă în cazul românilor – 58% utilizatori pe smartphone și 45% pe tabletă.
Mediul on-line întrece televiziunea
Peste trei sferturi dintre românii conectați urmăresc videoclipuri on-line sau le descarcă de pe internet. Mai mult, televizorul nu este cel mai important mijloc de divertisment video pentru aproape jumătate dintre aceștia: 46% petrec mai mult timp urmărind videoclipuri în mediul on-line (sau obținute on-line) decât programe TV. În ceea ce privește divertismentul video, YouTube este principala sursă: mai bine de două treimi (68%) din utilizatorii de internet urmăresc videoclipuri pe YouTube.
Dependența de smartphone
Designul și capacitățile telefoanelor din ziua de azi le transformă în adevărate calculatoare de buzunar pe care oamenii le folosesc tot mai mult și pentru alte opțiuni. Alarma, ceasul și camera sunt cele mai populare aplicații smartphone și aproximativ 80% dintre români le folosesc. Dacă este conectat la internet, funcțiile informative (41%) și de divertisment (34%) ale smartphone-ului sunt considerate mai utile decât cele ale unui telefon obișnuit. În ceea ce privește divertisment pe smartphone, utilizatorii români apreciază cel mai mult jocurile (68%), muzica (57%) și fotografia (47%).
Obiceiuri în mediul on-line
Românii conectați la internet își petrec majoritatea timpului liber on-line. Navigarea pe internet în căutare de știri și întâmplări interesante este principala activitate în timpul liber a românilor conectați (58%). De asemenea, rețelele de socializare și folosirea instrumentelor de comunicare on-line sunt printre activitățile preferate de petrecere a timpului liber (41%), imediat după programele TV (49%). Atracția online-ului este atât de mare încât primul obiect ales să îl ia pe o insula pustie este, în medie, un dispozitiv conectat la internet (41%), mai important decât un prieten (37%) sau un cuțit (26%). Majoritatea își încep ziua on-line: utilizatorii împătimiți intră pe internet de îndată ce se trezesc (32%), un sfert dintre ei în timpul rutinei de dimineață și 5% în drum spre școală.
Bărbați versus femei
Femeile și bărbații au obiceiuri diferite privind folosirea internetului în viața de zi cu zi – femeile folosesc internetul mai des decât bărbații pentru a comunica, iar bărbații descarcă aplicații și urmăresc programe TV on-line ceva mai des decât femeile. Atunci când își petrec timpul liber on-line, bărbații citesc mai multe știri și informații decât femeile (63% față de 53%), în timp ce femeile preferă să socializeze și comunică on-line mai mult decât bărbații (47% față de 36%).
Majoritatea românilor își caută numele pe Google (60%). Femeile mai curioase decât bărbații: 57% caută numele partenerului pe Google, în timp ce 48% dintre bărbați caută informații despre „jumătate". Întâlnirile on-line nu reprezintă o idee bună pentru români, deoarece 58% consideră că internetul nu este un loc potrivit pentru a începe o relație, deși cred că este locul potrivit pentru a-ți face prieteni. Numai unul din cinci români prezenți în spațiul on-line au încredere în internet în privința relațiilor romantice, bărbații fiind mai dispuși să stabilească întâlniri on-line decât femeile (26% față de 18%).
Dspre studiu
Studiul a fost realizat de IIBR cu ajutorul metodei CAWI (studiu on-line) în cadrul proiectului „Internetul în viața de zi cu zi" care a inclus cinci țări: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și România. În fiecare țară, studiul a cuprins 1.000 de respondenți în vârstă de cel puțin 15 ani, care folosesc internetul în mod regulat (cel puțin o dată pe săptămână).
Note pentru editori:
Despre Google Inc.
Google este un lider global în tehnologie, care are ca obiectiv îmbunătățirea modului în care oamenii accesează și utilizează informația. Inovațiile aduse în căutarea online și publicitate au făcut din Google un domeniu de referință pe Internet și una dintre cele mai cunoscute mărci din lume.





