.

Conform celui mai recent studiu Fortinet, 90% dintre CIO (Chief Innovation Officer) și CTO (Chief Technical Officer) sunt de părere că administrarea și asigurarea securității informatice a companiei în care activează devin din ce în ce mai dificile. În aceste condiții, presiunea venită din partea consiliului administrativ al companiilor a crescut cu aproape o treime în ultimele 12 luni - securitatea datelor devenind prioritară în fața altor inițiative de business. Aceste aspecte, cât și alte informații, au fost dezvăluite în cadrul studiului independent comandat de către Fortinet. Studiul a avut peste 1,600 de respondenți - persoane de decizie din cadrul departamentelor IT (ITDM) ale unor companii medii și mari cu peste 500 de angajați.

Rezultatele studiului:

Dintre persoanele de decizie care au resimțit cea mai mare presiune din partea consiliului administrativ pe     această temă, 63% au recunoscut că au abandonat sau au amânat noi inițiative de business din considerente ce țin de securitatea informatică

Creșterea frecvenței și complexitatea amenințărilor cibernetice (88%), dar și noile necesități ale segmentului de tehnologie emergentă - Internet of Things (IoT) și aplicațiile biometrice (88%) – fac din menținerea securității companiei cea mai mare provocare pentru persoanele de decizie din departamentele IT

Ceea ce i-a determinat pe majoritatea ITDM-ilor să ia măsuri au fost creșterea preocupării față de datele personale (90% dintre cazuri) și inițiativele de securizare a datelor (89%); fapt ce, în majoritatea cazurilor, înseamnă noi investiții în securitatea IT

Companiile prioritizează securitatea informatică

Conștientizarea în cadrul managementului companiilor a importanței securității informatice, fapt ce s-a tradus printr-o presiune mai mare și un grad mai ridicat de implicare, a fost menționat de către respondenți ca fiind principalul factor ce a îngreunat munca departamentelor de IT – trei sferturi dintre aceștia au catalogat implicarea managementului ca fiind „ridicată” și „foarte ridicată”, față de anul precedent când doar jumătate dintre respondenți o considerau astfel. Totodată, studiul a relevat faptul că 53% dintre ITDM intervievați au încetinit sau anulat implementarea unei noi aplicații, serviciu sau al unui alt tip de inițiativă din cauza temerilor ce țin de securitatea cibernetică. Acest procent este chiar de 63% la cei care au menționat presiunea ridicată și atenția sporită a consiliului de conducere al companiilor în ceea ce privește securitate IT. Astfel, aplicațiile și metodele ce oferă flexibilitatea de a lucra de la distanță sunt principalele priorități, însă și serviciile de cloud ocupă un loc fruntaș.

Interesul față de securitatea cibernetică crește odată cu apariția tehnologiilor emergente

Creșterea volumului/complexității APT (Advanced Persistent Threats), a atacurilor DDoS și a altor amenințări cibernetice, precum și tendințele impuse de tehnologiile emergente de tipul IoT (Internet of Things) sau aplicațiile biometrice - sunt cele mai întâlnite dificultăți cu care se confruntă ITDM. În cadrul industriei IT, se preconizează pentru perioada imediat următoare utilizarea aplicațiilor biometrice - 46% dintre respondenți susținând că această tehnologie a fost deja sau va fi implementată în următoarele 12 luni. Două treimi dintre aceștia spun că dețin instrumentele necesare pentru ca aceste aplicații să fie utilizate într-un mod sigur. Ceilalți au afirmat că nu se simt încă pregătiți pentru implementarea acestor aplicații biometrice în acest moment; iar dintre aceștia, o treime cred că vor avea și pe viitor dificultăți în securizarea acestor elemente biometrice.

Confidențialitatea datelor și securizarea de tip Big Data duc la creșterea cheltuielilor

Problemele majore în ceea ce privește confidențialitatea datelor necesită implementarea unor noi măsuri, ceea ce a determinat 90% dintre ITDM să-și schimbe strategia privind securitatea IT. Din cadrul acestui segment, 56% tind să investească mai multe resurse pentru a rezolva această situație, în timp ce 44% preferă să-și regândească strategia deja existentă.

Big Data și Data Analytics au fost menționate de către 89% din respondenți ca fiind un motor de schimbare a strategiei de securitate informatică, 50% dintre aceștia planificând deja noi investiții.

Industriile cu cea mai mare predispoziție de a investi în securitatea informatică sunt cele din domeniul financiar (53%) și cele din sectorul telecomunicațiilor și tehnologiei (59%). De asemenea, sondajul indică faptul că organizațiile mari au cea mai mare tendință de a investi.

Când au fost întrebați dacă, în ultimele 12 luni, le-au fost furnizate suficiente resurse umane și financiare pentru activitățile ce țin de securitatea informatică, 4 din 5 ITDM au răspuns afirmativ. 83% consideră că vor avea suficiente resurse alocate și pentru următoarele 12 luni. Cele mai multe sectoare ale industriei au păstrat această tendință de creștere; de exemplu, sectorul public a ajuns de la 74% la 77% și retail-ul de la 80% la 81%. 87% dintre experții IT din domeniul financiar care au fost chestionați în cadrul acestui studiu consideră că pentru următoarele 12 luni sunt cel mai bine pregătiți, deși trendul este în scădere (89% pentru ultimele 12 luni).

Rezultatele arată nevoia de flexibilitate în securitatea IT

"Întrucât securitatea IT este pe ordinea de zi a consiliilor administrative ale companiilor, acest lucru pune presiune pe umerii experților IT și, totodată, pune sub semnul întrebării capacitatea anumitor organizații de a inova, rămânând, în același timp, perfect securizate’’, declară John Maddison, Vice President of Marketing Products, Fortinet.

“Aceste organizații trebuie să acționeze acum pentru a face față impactului pe care îl are noul val de amenințări cibernetice, dar și controlul ridicat al securității IT, reevaluându-și obiectivele pentru a se asigura că găsesc echilibrul și adaptabilitatea în fața acestor amenințări."

Vestea îmbucurătoare este că mulți respondenți consideră că dispun de resurse umane și financiare suficiente pentru a face față provocărilor cibernetice ce vor urma. Pentru a-și atinge scopul este nevoie și de noi strategii și investiții în serviciile de securitate.

Fortinet Security Census 2014 reprezintă un studiu efectuat pentru Fortinet de către Lightspeed GMI, companie independentă de cercetare. Studiul a implicat 1,610 ITDM – cu precădere cei care ocupă pozițiile de CIO, CTO și directori ai departamentelor IT – aceștia fiind parte a organizațiilor cu peste 500 de angajați*
15 țări au participat la sondaj: Australia, Brazilia, Canada, China, Columbia, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Coreea, Mexic, Spania, UK și USA.
* 8% dintre respondenți provin din companii cu 100-500 de angajați

Despre Fortinet

Fortinet (NASDAQ: FTNT), lider global în securitatea rețelelor de înaltă performanță, oferă atât mediilor private, cât și celor guvernamentale, tehnologii integrate ce conferă protecție împotriva amenințărilor cibernetice. Soluțiile Fortinet permit clienților să asimileze noi tehnologii și oportunități de afaceri, protejându-le în același timp sistemele și conținutul critic, prin soluții flexibile, avantajoase și cu performanțe ridicate.

www.fortinet.com