
În perioada 11-13 mai 2015, Guvernul României prin Ministerul pentru Societatea Informațională împreună cu Departamentul Comerțului al SUA și Serviciul Comercial al Ambasadei SUA organizează la București, la Palatul Parlamentului, Summitul Regional de Securitate Cibernetică. ”Punctul esențial pe care dorim să îl susținem, în contextul evenimentului ce se desfășoară în aceste zile la București, se referă la importanța dezvoltării și consolidării parteneriatelor strategice între țări.Subliniez excelenta colaborare pe care am avut-o cu partenerii americani de-a lungul timpului, cât și importanța deosebită a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. România își propune să dezvolte un mediu de informații dinamic bazat pe interoperabilitatea sistemelor și serviciilor societății informaționale, să introducă măsuri de securitate menite să sporească protecția infrastructurilor cibernetice, în conformitate cu reglementările europene și internaționale în vigoare, respectând în același timp cadrul de reglementare în domeniul protecției drepturilor și libertăților cetățenilor. Securitatea cibernetică și încrederea în serviciile publice reprezintă o prioritate națională pentru guvernul român și este o cerință de bază pentru dezvoltarea infrastructurii electronice, a serviciilor electronice și a comunicațiilor”, precizează Sorin Mihai Grindeanu (foto), ministrul pentru Societatea Informațională.
La eveniment sunt invitate să participe 17 state din Europa Centrală și de Sud-Est, membre sau non-membre ale UE și NATO, care își vor prezenta politicile în domeniul securității cibernetice, vor aborda tematici precum amenințările și vulnerabilitățile cibernetice, încercând totodată să identifice oportunități pentru colaborare internațională și regională și să facă schimb de bune practici în domeniu.
Summitul aduce laolaltă companii și oficiali guvernamentali, specialiști în domeniul securității cibernetice din mediul public și privat din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite ale Americii și România.
În aceeși perioadă, Departamentul Comerțului al SUA și Serviciul Comercial al Ambasadei SUA derulează la București o misiune comercială pentru a prezenta cele mai noi soluții pe care companiile americane le pot oferi în acest domeniu. Participanții la summit vor avea posibilitatea de a derula discuții bilaterale cu experții în securitate cibernetică și lideri din cadrul companiilor reprezentate.
Deschiderea oficială a evenimentelor a fost făcută de Prim-ministrul român, Victor Ponta, alături de Bruce Andrews, Adjunctul Secretarului pentru Comerţ din cadrul Departamentului pentru Comerţ al SUA și Viceprim-ministrul pe probleme de securitate națională din România, Gabriel Oprea.
În rândul reprezentanţilor instituţiilor care au un rol de prim plan în domeniul securităţii cibernetice, s-au remarcat intervențiile miniştrilor români, care au prezentat puncte de vedere cu caracter instituţional: Bogdan Aurescu, Ministru al Afacerilor Externe, Mircea Duşa, Ministru al Apărării Naţionale. De asemenea, contribuții importante au avut Aurel-Sorin Encuţescu, Secretar de Stat, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Ecaterina Andronescu, Preşedinte al Senatului Universităţii Politehnice Bucureşti și Augustin Jianu, Director general CERT-RO.
Evenimentul din prima zi a avut şi o componentă adresată în special domeniului privat, - "Cerinţele pieţei de securitate cibernetică din România" - sesiune moderată de Daniela Nemoianu, Preşedinte, Camera Americană de Comerţ din România. Reprezentanţi ai mai multor asociaţii şi companii au prezentat puncte de vedere asupra realităţilor, tendinţelor şi nevoilor din domeniul securităţii cibernetice.





