.

O echipă formată din zece studenți ai Facultății de Mecanică de la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași participă la Formula 1 pentru studenți din Olanda, precizează Agerpres. Echipa TUIași Racing este singura din România care va lua parte la competiția Formula Student Netherlands, eveniment care se va desfășura în perioada 17-20 iulie în orașul olandez Assen. La linia de start se vor alinia 50 de echipe formate din peste 3.000 de studenți din întreaga lume.
 
Echipa studenților de la Universitatea Tehnică din Iași este coordonată și întemeiată de profesorii Ciprian Ciofu și Gabriel Ursescu, de la Facultatea de Mecanică. Ea va reprezenta pentru al cincilea an România la un concurs de tip "Formula Student", înființat de Societatea Inginerilor și Producătorilor Mondiali de Automobile (SAE), și va fi prima echipă din țară care participă la competiția din Olanda.
 
 
"Sunt aceleași provocări de la an la an, numai că anul acesta avem în plus experiența acumulată. Anul trecut, monopostul nostru a terminat toate probele la toate competițiile, însă anul asta așteptăm să avem o performanță, un punctaj mai bun. Ne-am înscris la mai multe competiții și am fost admiși în Italia, Ungaria și Olanda. Concursurile din Italia și din Ungaria se suprapun în ceea ce privește perioada și, astfel, am preferat să mergem în Olanda. La competiția din Italia am fost nevoiți să renunțăm din cauza drumului prea lung și cheltuielilor prea mari. În Olanda vom avea concurenți redutabili, precum cei din Germania. Spre deosebire de noi, concurenții noștri chiar dacă sunt studenți sunt susținuți de marele firme constructoare de mașini", precizează Ciprian Ciofu, șef de lucrări în cadrul Facultății de Mecanică. 
 
Mașina de curse pe care studenții o vor folosi pentru a concura a fost construită de la zero și finalizată pe parcursul a peste opt luni de muncă asiduă. Pentru materialele necesare, echipa TUIași Racing a apelat la mai multe firme specializate, totul bazându-se pe sponsorizări, conform regulamentului impus. Costurile de construcție a mașinii de curse sunt de peste 20.000 de euro.
 
 
De-a lungul anilor, echipa TUIași Racing a construit cinci monoposturi și a adunat investiții de peste 30.000 de dolari. Cu peste 10.000 de ore lucrate, studenții au participat în anul 2012 la competiția "Formula Student" din Spania, în 2013 și în 2015 în Ungaria, iar în 2016 au concurat pentru prima dată în două competiții în același an, în Italia și în Ungaria.
 
"Formula Student" este cea mai mare competiție tehnică din lume dedicată studenților care proiectează, construiesc și rulează un prototip de curse în conformitate cu regulile impuse de organizatori. În Olanda, concursul ajunge pentru prima dată în luna iulie a anului 2017 și va avea loc în circuitul TT din Assen, construit în anul 1995, cunoscut și sub numele de "Catedrala vitezei".