.

Controversata reformă a drepturilor de autor în Uniunea Europeană, extrem de aşteptată de editorii de presă şi de creatori dar respinsă de giganţii internetului, a depăşit pe 13 februarie o etapă decisivă, relatează AFP, citată de Agerpres. După trei zile de discuţii, reprezentanţii Comisiei Europene, ai Consiliului şi ai Parlamentului European au găsit în cele din urmă o înţelegere asupra unei versiuni comune a reformei Directivei Copyright.
 
"A fost obţinut un acord asupra drepturilor de autor", a anunţat, într-o postare pe Twitter, vicepreşedintele CE Andrus Ansip (foto), responsabil de acest dosar. "Europenii vor avea în sfârşit reguli moderne asupra drepturilor de autor, adaptate epocii digitale şi cu beneficii reale pentru toată lumea: drepturi garantate pentru utilizatori, o remunerare justă pentru creatori şi o claritate mai mare a regulilor pentru platforme", precizează Andrus Ansip, citat de Agerpres.