.

Check Point Software Technologies Ltd. a lansat Check Point Abra, o nouă soluție care transformă orice PC într-un desktop corporate complet securizat. Abra le oferă utilizatorilor acces de oriunde la e-mailurile, documentele și aplicațiile companiei, fie offline, fie online prin conexiune integrată VPN (virtual private network). Abra se încarcă automat pe orice PC și include stocare locală criptată pentru a proteja toate informațiile de pe dispozitiv.

Angajații mobili și contractorii care accesează rețeaua corporate folosind echipamente personale sau terțe pot expune informațiile sensibile ale companiei la riscuri, amenințând astfel rețeaua. De exemplu, angajații mobili care stochează informații corporate pe calculatorul de acasă pot, din neglijență, să expună informațiile companiei atunci când un utilizator de acasă vizitează un site peer-to-peer (P2P) pentru schimbul de documente sau când trimit atașamente prin mesaje instant (IM). În mod similar, un contractor poate trimite, din greșeală, documente interne către un alt client. În ambele situații, pagubele potențiale provocate de scurgerile de informații sunt mari.

Pentru a oferi companiilor o alternativă sigură și convenabilă care să permită PC-urilor terțe accesul la rețea, Check Point și SanDisck au colaborat pentru a dezvolta Abra. Dispozitivul combină virtualizarea, VPN-ul și tehnologiile de securitate Check Point cu un drive USB criptat de înaltă performanță de la SanDisk pentru a crea un mediu de lucru virtual sigur. Utilizatorii trebuie doar să conecteze stickul Abra la un calculator cu Windows instalat și să introducă datele de legitimare pentru a transforma rapid orice PC într-un desktop corporate.

„Abra poate schimba modul în care oamenii lucrează de la distanță. Este un nou mod simplu de a asigura mobilitatea", a spus Gil Shwed, Președinte și CEO Check Point. „Abra nu se aseamănă cu niciun alt dispozitiv, întrucât combină nu numai virtualizare, VPN și securitate robustă a informațiilor într-un dispozitiv unic ultra-portabil, dar oferă și o modalitate accesibilă și eficientă din punctul de vedere al costurilor. Cu Abra, utilizatorii vor putea lucra de la distanță, în siguranță, fără a fi nevoiți să transporte laptopuri scumpe și grele", a completat Shwed.

Pentru a proteja informațiile sensibile stocate pe Abra, dispozitivul utilizează numeroase măsuri avansate de securitate. Criptarea hardware și software protejează informațiile care nu sunt folosite în timpul utilizării. Program Control reglează tipurile de aplicații utilizate de Abra pentru a proteja rețeaua corporate de malware-ul asociat cu aplicațiile neautorizate. Tehnologiile de virtualizare izolează o sesiune de lucru Abra de calculatorul gazdă, asigurând păstrarea informațiilor sensibile pe stick și prevenind pierderile de informații.

„În businessul nostru trebuie să le arătăm partenerilor cum funcționează soluțiile și, de cele mai multe ori, aceștia nu ne permit să venim cu PC-urile proprii", a spus Loup-Fred Regent, Marketing Manager la Computerlinks. „Cu Abra, doar introducem dispozitivul și ne conectăm într-un mod sigur la Intranet. Check Point este singura companie care oferă acest nivel de ultra mobilitate. Abra este cea mai bună experiență și cea mai bună soluție completă de conectare la Intranet fără un PC", a adăugat Regent.

Caracteristici și benefecii ale Check Point Abra:

· Mediul Standard Windows pentru utilizator permite navigarea ușoară și adoptarea rapidă a utilizatorului final.

· Previne pierderile de informații prin controlul traficului către rețele și website-uri.

· Controlul transferului de fișiere face ca schimbul de fișiere între mediul de lucru personal și cel corporate să fie controlate de regulile de securitate.

· Compliance scanning scanează automat calculatorul gazdă pentru a verifica dacă pe punctul de lucru final este activă o soluție antivirus de la un vendor cunoscut.

· Autentificarea utilizatorului impune un nivel minim de putere a parolei, precum și certificate și tokenuri pentru autentificare multi-factor. O „tastatură virtuală" poate fi utilizată la logare pentru a bloca furtul parolei prin key logger.

· Managementul central prin Check Point SmartDashboard® oferă administrarea regulilor și actualizărilor prin gateway-uri Check Point, inclusiv reguli de autentificare și scanare de conformitate și setări VPN.

Check Point Abra este disponibil începând cu 31 martie 2010 și poate fi achiziționat prin rețeaua globală Check Point.