.

Cătălin Chițu (foto), Global Mobile Streaming Server Program Manager în cadrul Centrului de Competență R&D al Alcatel-Lucent din Timișoara, este primul român care a primit titlul de Membru Distins al Comisiei Tehnice (DMTS). Titlul a fost acordat de către Laboratoarele Bell în cadrul unei ceremonii la Paris."Acest titlu reprezintă un câștig important pentru companie confirmându-ne faptul că avem o echipă de profesioniști de calibru mondial în Centrul de competență R&D dinTimisoara. Specialiștii de aici lucrează pe tehnologii relevante pentru clienții noștri și care constituie o prioritate pentru Alcatel-Lucent la nivel global, precum: LTE, Optică și Aplicații. Vom continua să investim în cea mai importantă resursă a noastră – resursa umană", precizează Raoul Ros, Președintele Alcatel-Lucent Europa de Sud-Est.

Această distincție recunoaște contribuțiile lui Cătălin în domeniul optic, al aplicațiilor video și pentru soluțiile tehnice ingenioase aplicate în diverese proiecte client prin implementarea de tehnologii de ultimă oră (ex. video conferință, video telefonie, video streaming etc.). "DMTS este o titulatură foarte înaltă, se acordă pe viață și au fost necesare eforturi importante pentru a atinge această performanță. Este o mare onoare să obțin acest titlu. Îți dă posibilitatea să cunoști cercetători, top manageri, să te implici în noi produse, direcții. Îți deschide noi orizonturi", precizează Cătălin Chițu.

Despre Programul "Membru Distins al Comisiei Tehnice" al Alcatel-Lucent

Programul "Membru Distins al Comisiei Tehnice" al Alcatel-Lucent recunoaște excelența tehnică și înalta performanță în cercetare și dezvoltare (R&D) și premiază persoanele merituoase cu un titlu tehnic agreat la nivel mondial – "DMTS". Acest titlu este conferit pe viață de către Laboratoarele Bell în urma unei atente analize a profesionalismului manifestat și a contribuțiilor tehnice de excepție.

Pentru a fi distins cu titlul DMTS, concurenții trebuie să dovedească contribuții tehnice continue și clar identificabile, precum dezvoltare de produs, îmbunătațire de proces, inovații, design de produs sau cercetare, cu impact asupra businessului; să contribuie cu inițiative ce au determinat influențarea rezultatelor și a direcțiilor de dezvoltare, identificare și soluționare a problemelor; să se bucure de recunoaștere internațională prin publicații, participare la workshop-uri și conferințe și să demonstreze un înalt nivel de performanță.