.

Profitul net al Apple a crescut de peste două ori în primul trimestru al anului financiar 2012, încheiat la sfârșitul lunii decembrie, la nivelul record de 13,06 miliarde de dolari, susținut de vânzările solide de iPhone și iPad, care au generat venituri record de 46.33 miliarde de dolari. Veniturile companiei au urcat cu 73% față de aceeași perioadă din 2010, potrivit raportului financiar al Apple, informează Mediafax.

Rezultatele Apple au depășit din nou așteptările analiștilor, după ce în ultimul trimestru al anului financiar 2011 s-au situat sub estimări, o situație rară pentru cea mai valoroasă companie din industria IT.

Acțiunile au crescut pe platformele electronice după închiderea bursei cu până la 12% și au ajuns la o capitalizare de 468,9 miliarde de dolari, depășind recordul anterior, de 429 miliarde de dolari, înregistrat săptămâna trecută, potrivit Bloomberg.

Evoluția cotației a fost susținută și de lichiditățile foarte mari ale companiei, care au ajuns la aproape 100 de miliarde de dolari, mai mult decât suficient pentru a acoperi deficitul bugetar din decembrie al Statelor Unite.

Apple a vândut în ultimele trei luni ale anului trecut 37,04 milioane de iPhone-uri și 15,43 milioane de iPad-uri, dublu față de perioada similară a anului precedent.

"Mă aștept ca forța iPhone, iPod Touch și iPad să se mențină și pe parcursul acestui an. Apple poate beneficia încă de pe urma deschiderii unor magazine noi și a extinderii lanțului de distribuție. Compania are încă multe piețe pe care nu a intrat. Este departe de saturație", precizează Hendi Susanto, analist la compania Gabelli & Co.

Apple, companie fondată de Steve Jobs, care a murit în octombrie, a zdrobit estimările analiștilor cu toate rezultatele, inclusiv marja brută de profit, situată la 44,7% în primul trimestru.

Analiștii de pe Wall Street anticipau venituri de 38,9 miliarde de dolari, în timp ce profitul pe acțiune, de 13,87 dolari, s-a situat peste așteptările de 10,16 dolari.