
SAP a anunțat rezultatele financiare pentru primul trimestru al acestui an, încheiat la 31 martie. Compania a avut un start solid în 2013, înregistrând o creștere cu 10% a veniturilor totale, ajungând la 3,6 miliarde euro (indicator exprimat non-IFRS, calcultat la curs valutar constat). Pe segmentul software și subscrieri cloud, SAP a înregistrat o creștere a veniturilor cu 25%, ajungând la peste 800 milioane euro. „Veniturile non-IFRS din domeniul software și al subscrierilor cloud au depășit 800 milioane de euro în T1 pentru prima dată. Am observat o contribuție foarte puternică a SAP HANA în ceea ce privește veniturile, precum și o creștere continuă a segmentului de cloud. Performanța de top și disciplina continuă în ceea ce privește costurile au generat o creștere de două cifre a profitului operațional exprimat non-IFRS calculat la curs valutar constant. Suntem pe drumul spre a ne îndeplini obiectivele pentru 2015 și obiectivul financiar general de creștere pe termen lung", precizează Werner Brandt (foto), CFO al SAP.
SAP HANA continuă să fie un motor important de creștere pentru SAP. Veniturile generate de SAP HANA s-au triplat față de aceeași perioadă a anului trecut, contribuind cu 86 milioane de euro la veniturile din domeniul software în T1. De asemenea, compania continuă să își extindă poziția de lider de piață, prin creșterea de două cifre pe segmentul soluțiilor de mobilitate.
Compania consideră că segmentul de cloud va înregistra în continuare o creștere puternică. Veniturile pe segmentul subscrierilor cloud și al serviciilor suport exprimate non-IFRS au fost de 167 milioane de euro în primul trimestru din 2013, în creștere cu 380% față de aceeași perioadă a anului trecut. Având cel mai cuprinzător portofoliu de soluții cloud, rata anuală a veniturilor pe acest segment se apropie de 900 milioane de euro. Compania depășește în prezent 24 de milioane de utilizatori pentru aplicațiile în cloud la nivel global.
„Industria noastră se află într-un punct fundamental de transformare, determinată de convergența dintre soluțiile mobile, cloud și big data. Creșterea SAP cu 25% pe segmentul software și subscrieri cloud arată nu doar faptul că suntem liderii acestei schimbări, ci și faptul că obținem o cotă de piață semnificativă la nivel mondial", au declarat Bill McDermott și Jim Hagemann Snabe, Co-CEO SAP. „Structura SAP este puternică și suntem încrezători că ne vom atinge obiectivele pentru întregul an, deoarece oferim clienților tehnologie de ultimă generație prin care își pot schimba modul în care deruluează afacerile, pot crește viteza de acțiune și pot reduce costurile".
Veniturile exprimate la standardele IFRS și non-IFRS pe segmentul software s-au ridicat la 657 milioane de euro (2012: 637 milioane de euro), în creștere cu 3% (creștere cu 5% calculată la curs valutar constant). Veniturile exprimate la standardele IFRS pe segmentul software și subscrieri cloud a fost de 794 milioane de euro (2012: 666 milioane de euro), în creștere cu 19%. Veniturile exprimate la standardele non-IFRS pe segmentul software și subscrieri cloud a fost de 824 milioane de euro (2012: 672 milioane de euro), în creștere cu 23% (creștere cu 25% calculată la curs valutar constant). Veniturile pe segmentul software și servicii software conexe, conform IFRS, s-au ridicat la 2,90 miliarde euro (2012: 2,61 mld. euro), în creștere cu 11%. Veniturile pe segmentul software și servicii software conexe exprimate non-IFRS au fost de 2,93 miliarde euro (2012: 2,62 mld. euro), în creștere cu 12% (creștere cu 14% calculată la curs valutar constant). Veniturile totale, potrivit standardelor IFRS, s-au ridicat la 3,60 miliarde euro (2012: 3,35 mld. euro), în creștere cu 7%, în timp ce veniturile totale exprimate non-IFRS au fost de 3,63 miliarde euro (2012: 3,35 mld. euro), reprezentând o creștere de 8%, respectiv de 10% calculată la curs valutar constant.
Profitul operațional, conform IFRS, s-a ridicat la 646 milioane de euro (2012: 631 milioane de euro), în creștere cu 2%. Profitul operațional exprimat non-IFRS a fost de 901 milioane de euro (2012: 834 milioane de euro), în creștere cu 8% (creștere de 11% calculată la curs valutar constant). Marja operațională, conform IFRS, s-a situat la 17,9% (2012: 18,8%), în scădere cu 0,99 puncte procentuale, în principal din cauza achizițiilor. Marja operațională exprimată non-IFRS a fost de 24,8% (2012: 24,8%), respectiv 25,1% calculată la curs valutar constant, în creștere cu 0,3 puncte procentuale.
Profitul după impozitare, conform IFRS, a fost de 520 milioane de euro (2012: 444 milioane de euro), în creștere cu 17%. Profitul după impozitare exprimat non-IFRS a fost de 689 milioane de euro (2012: 583 milioane de euro), în creștere cu 18%. Venitul de bază pe acțiune, conform IFRS, a fost de 0,44 euro (2012: 0,37 euro), în creștere cu 19%, iar cel exprimat non-IFRS a fost de 0,58 euro (2012: 0,49 euro), în creștere cu 18%.
Despre SAP
Ca lider de piață pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri, SAP (NYSE: SAP) ajută companiile de orice dimensiune și din orice tip de industrie să-și gestioneze afacerile mai bine. De la back office la consiliul director, din depozite până la punctele de desfacere, din computer până la instrumentele mobile de comunicare – SAP transferă oamenilor și organizațiilor încrederea și puterea necesare pentru a lucra împreună eficient și pentru a folosi eficace resursele interne ale afacerii, astfel încât să fie cu un pas înaintea competitorilor. Aplicațiile și serviciile SAP ajută peste 232.000 de clienți să gestioneze profitabil operațiunile și resursele, să se adapteze continuu și să crească sustenabil. Pentru mai multe informații vizitați www.sap.com





