.

Vodafone Romania a donat Centrului de Transfuzii Bucuresti o ambulanta complet echipata pentru transportul sangelui si al elementelor sanguine, in cadrul programului national de donare de sange „O sansa pentru viata", a anuntat compania pe 2 februarie. Programul este organizat impreuna cu Asociatia REACT si in parteneriat cu Ministerul Sanatatii, Institutul National de Hematologie si Uniunea Nationala a Studentilor din Romania. Ambulanta, un autoturism Dacia Logan MCV, va ajuta lunar peste 1.000 de pacienti sa primeasca la timp sangele necesar, crescand astfel cu 25% performantele logistice ale Centrului de Transfuzii din Bucuresti.

Aceasta va fi folosita in campaniile mobile de recoltare sangvina si in transportul sangelui de la Centru la spitale, utilizarea ei in circuitul sangvin aducand o imbunatatire cu pana la 30% a timpului de livrare a sangelui catre spitalele bucurestene si implicit catre pacienti.

"Programul O sansa pentru viata este unul dintre cele mai importante proiecte de responsabilitate corporativa ale Vodafone Romania si inseamna o sansa in plus pentru cei care au nevoie de transfuzii de sange. Sesiunile organizate pana in prezent in sediile Vodafone au atras peste 800 de donatori, care au contribuit la salvarea a mai mult de 1200 de vieti.", a spus Liliana Solomon, CEO Vodafone Romania.

Incepand cu luna februarie debuteaza campania de promovare a donarii de sange adresata medicilor de familie, al carei scop il reprezinta informarea corecta a personalului medical privind donarea de sange. Campania vizeaza 1.000 de medici de familie din principalele 15 orase din tara in care se desfasoara programul "O sansa pentru viata", unde vor fi distribuite materiale informative despre donare, special concepute pentru personalul medical, cu conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea dona, legislatia specifica si beneficiile medicale ale donarii.

Campania nationala de informare si constientizare a publicului privind importanta donarii de sange va fi sustinuta si in acest an prin campania media derulata la nivel national, ce va incepe tot in februarie. Spoturile audio si TV „O sansa pentru viata", realizate pro bono de agentia Graffitti BBDO si Reload Film si difuzate gratuit, in regim de anunt de interes public, au condus in luna decembrie a anului 2008 la o crestere cu 40% a rezervelor de sange din cadrul Centrului de Transfuzii Bucuresti, fata de decembrie 2007.

De la lansarea programului in mai 2008, 65.340 de persoane au donat 29.403 litri de sange, contribuind la salvarea a peste 90.000 de vieti omenesti. In acest an sunt programate cinci sesiuni de donare de sange, trei in sediile Vodafone Romania si doua sesiuni in 15 centre universitare, si anume: Arad, Bacau, Bucuresti, Brasov, Cluj Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Petrosani, Ploiesti, Resita, Sibiu, Targu Mures, Targu Jiu si Timisoara. De asemenea, persoanele care doresc sa doneze sange se pot adresa oricand Centrului de Transfuzii din toata tara. Adresele centrelor pot fi consultate pe site-ul www.pentruviata.org.