.

Localitățile din România pot depune, începând din 15 mai, primele cereri de finanțare în cadrul programului WiFi4EU, prin care autoritățile locale din Uniunea Europeană beneficiază de bonuri în valoare de 15.000 euro fiecare pentru instituirea unor puncte de acces public și gratuit la internet wireless, precizează Profit.ro. Un număr de 1.183 de localități europene vor fi selectate în primă etapă în cadrul programului, fiecare țară participantă urmând să primească între 15 și 95 de bonuri valorice (între 225.000 euro și până la 1,425 milioane de euro). 
 
Pentru a fi eligibile, localitățile trebuie să fie înscrise pe portalul dedicat WiFi4EU, lansat luna trecută. Potrivit Comisiei Europene, peste 17.000 de localități s-au înscris deja în program, bonurile urmând să fie acordate pe principiul “primul venit, primul servit”, precizează Profit.ro.