.

Palatul Parlamentului a găzduit joi seara, 1 martie, lansarea oficială a canalului de televiziune Digi24, recepționat în rețeaua RCS&RDS. Începând cu ora 19:00, telespectatorii au putut urmări, în format full HD, actualitatea în direct, mulțumită echipei de profesioniști, dedicați unui singur scop, acela de „a informa corect telespectatorii și de a le respecta inteligența".

 

Postul de știri promite să transmită informație relevantă, imparțială și exactă, pentru a înțelege lumea în care trăim. "Vrem să demonstrăm telespectatorilor noștri că știm să facem presă așa cum mulți au uitat. Vom reuși să le transmitem că îi respectăm și că, împreună, vom face performanță".

 

Emisia postului de televiziune a început cu difuzarea jurnalului: "Sunt Adriana Muraru și am în spatele meu 500 de oameni, jurnaliști și tehnicieni. Împreună cu ei vă propun să vă reîntâlniți în fiecare zi cu o singură vedetă: știrea".

Alături de invitați, Premierul Ungureanu a participa la deschiderea primei televiziuni de știri din România, care emite în format full HD și chiar a ținut un discurs, în care și-a exprimat convingerea că „nu va fi nevoit niciodată să schimbe canalul de pe Digi24".

Telespectatorii vor putea viziona emisiuni culturale, de copii sau lifeyle: Business Club, Ca-n filme, Catalog Imobiliar, DigiCult, La Volan, Digimatinal, Pasaport Diplomatic, Revista Presei, Romania in Direct.