.

Grupul clujean EBS România, ofertant de servicii și soluții software, a realizat în primul semestru al anului 2012 o cifră de afaceri de 6 Mil EUR, în creștere cu 56% față de aceeași perioadă a anului trecut. "Avand în vedere contractele încheiate până în prezent, plecăm de la considerentul că vom obține o creștere a cifrei de afaceri la peste 12 Mil EUR ceea ce inseamna cel puțin 35% la nivel de an", precizează Daniel Metz, CEO EBS România. În ceea ce privește tendințele pieței în acest prim semestru, EBS România a înregistrat o evoluție deosebită pe piața locală, acolo unde cifra de afaceri a crescut cu 96% față de anul trecut, iar pe pe piața externă și-a menținut ascensiunea înregistrată în ultimii 2 ani.

 

"Diversitatea tehnologică precum și expertiza proceselor de business SAP au permis o creștere sănătoasă. Aceste două caracteristici ale portofoliului EBS vor asigura și în viitor o stabilitate bună a dezvoltării companiei", precizează Daniel Metz. La nivel de investiții, în prima jumătate de an 2012 cele mai multe fonduri au fost alocate extinderii teritoriale. EBS România este prezentă la Cluj, București, Brașov, Sibiu, Timișoara, iar începând din iulie și în Iași.

 

La Cluj, compania a semnalat deja schimbari de sedii, mutându-și o mare parte din angajați în sediul BT de pe str. G. Barițiu nr. 1, numită și "clădirea albastră". Operațiunea urmează să se finalizeze anul viitor, când întreaga activitate a grupului va fi coordonată din acest centru de lucru.

 

Luna august are în vedere ocuparea unui sediu nou și la Sibiu într-o clădire cu 6 etaje, construită conform standardelor EBS.

 

Dezvoltarea aduce clienți și proiecte noi în EBS

 

Pe piața locală, unul dintre clienții cei mai importanți câștigați în primul semestru este I.A.M.U. S.A. Blaj, unde EBS România va implementa sistemul SAP. Alt proiect complex de implementare SAP se va desfășura la firma Petrouztel Mizil. În ceea ce privește produsul propriu EBS - "Clarvision ERP", acesta a fost achiziționat în Cluj de către firma Plast Technik Cluj și mai recent de către firma Topanel din Râmnicu Vâlcea, producător de panouri termoizolante.

 

Pe piața externă s-a extins semnificativ colaborarea cu partenerii deja existenți: SAP AG Walldorf, NTT Data München, DCCS Graz, IDS Scheer Freiburg, Realtech Walldorf, WKD Köln, în același timp câștigându-se și clienți noi de renume precum SAGE (numărul 3 mondial în soluții ERP), HMM, Pawisda, Leogistics, Aufwind, Itelligence.

 

Cu o experiență de 12 ani, EBS România este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii software din România. Compania clujeană asigură întregul ciclu de viață al unui produs software, începând cu etapa de analiză, consultantă, dezvoltare, testare, implementare, asigurarea calității până la servicii de training, suport, mentenanță și application management.