
Visa Europe, împreună cu băncile membre din România, desemnează Primăria Sectorului 1 al Municipiului București drept câștigătoare a competiției naționale de plată a taxelor și impozitelor locale cu cardul, derulată anul acesta. Primăria Sectorului 1, care a înregistrat cel mai mare număr de plăți ale taxelor și impozitelor cu cardul la 1.000 de locuitori, a primit titlul onorific de „Primăria Viitorului", iar locuitorii sectorului 1 au avut posibilitatea de a testa gratuit tehnologii inovatoare de plăți dezvoltate de Visa Europe și de partenerii săi în cadrul unui eveniment organizat de Visa Europe împreună cu Primăria Sectorului 1 în centrul comercial Promenada, pe 17 noiembrie. Totodată, Visa Europe, împreună cu Primăria Sectorului 1 și Samsung, a premiat un număr de 8 elevi cu rezultate școlare excelente, provenind din familii defavorizate, cu scopul de a sprijini și facilita dezvoltarea lor educațională.
"Am lansat în urmă cu patru ani prima campanie națională de plată a taxelor și impozitelor locale cu cardul, care a devenit deja tradiție pentru noi. În 2013, am vrut să încurajăm contribuabilii și autoritățile locale să devină susținători activi ai plății taxelor și impozitelor locale cu cardul și ne-am bucurat să vedem că răspunsul nu a întârziat să apară. În acest sens, dorim să mulțumim Primăriei Sectorului 1 pentru toate măsurile adoptate în vederea susținerii plăților cu cardul și ne dorim să extindem colaborarea în 2014 prin deschiderea unor standuri speciale pentru ca cetățenii Sectorului 1 să poată plăti taxele cu cardul în centrele comerciale. Este un proiect pe care l-am dezvoltat deja împreună cu alte primării de sector din București și care s-a bucurat de un mare succes", a declarat Cătălin Crețu, director regional pentru România și Croația, Visa Europe, înainte de înmânarea oficială a diplomei către Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
"Cetățenii din Sectorul 1 reprezintă cel mai dinamic, productiv și deschis spre tehnologiile viitorului segment social din România. De aceea, administrația locală are obligația de a se adapta și de a ține pasul cu exigențele comunității pe care o reprezintă. În Sectorul 1 am reușit să introducem tehnologii de ultimă generație în plata taxelor și impozitelor: plata online prin Ghișeul.ro, plata electronică prin internet-banking, plata cu cardul și exemplele ar putea continua. Premiul de astăzi ni se datorează mai puțin nouă și mai mult contribuabililor din Sectorul 1, care au ales în număr foarte mare modalitatea cea mai eficientă de plată a taxelor și impozitelor locale", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.
Premiul oferit Primăriei Sectorului 1 și cetățenilor a constat într-un stand tehnologic interactiv unde au fost prezentate și oferite spre testare tehnologiile inovatoare de plăți electronice dezvoltate de Visa Europe și de partenerii săi, unele dintre acestea nelansate încă în România.
În cadrul standului tehnologic s-au realizat demonstrații și au putut fi testate plățile cu cardurile contactless și cu telefoanele mobile prin tehnologia NFC, cu portofelul electronic V.me by Visa, precum și serviciile de plăți mobile de la persoană la persoană (P2P).
Detalii despre produsele prezentate:
Cardurile contactless oferă atât consumatorilor cât și comercianților nivelul de siguranță furnizat de cele mai noi tehnologii, aducând și beneficii suplimentare. Plățile cu cardurile contactless se realizează extrem de rapid, în câteva secunde, întrucât posesorii trebuie doar să apropie cardul de cititorul contactless al terminalul POS pentru a finaliza tranzacțiile. În România, posesorii de carduri contactless Visa pot realiza tranzacții cu valoare mai mică de 100 de lei fără a fi necesară introducerea codului PIN.
Plățile cu telefonul mobil prin tehnologia NFC permit realizarea unor plăți rapide și în siguranță prin simpla apropiere a telefonului mobil de un POS care acceptă tehnologia contactless. Rapiditatea reprezintă un element cheie în locațiile comerciale cu trafic intens de clienți pentru a se evita aglomerația, iar realizarea unei tranzacții cu telefonul mobil durează mai puțin de 1 secundă. Totodată, consumatorii dețin un control sporit asupra tranzacțiilor pe care le realizează, întrucât pot primi pe telefon notificări pentru fiecare operațiune, precum și soldul disponibil. Visa Europe estimează că 50% din tranzacțiile realizate în rețeaua Visa se vor face cu ajutorul unui dispozitiv mobil până în 2020.
Portofelul electronic V.me by Visa reprezintă cel mai ușor și sigur mod de a plăti online și este pus la dispoziția consumatorilor prin intermediul băncilor membre ale Visa Europe. Portofelul electronic permite stocarea tuturor cardurilor deținute de o persoană, indiferent de sigla sub care sunt emise, și poate fi utilizat pe orice fel de dispozitiv (telefon mobil, tabletă, laptop sau desktop PC). Totodată, consumatorii nu mai trebuie să introducă detaliile cardurilor sau adresa de livrare, acestea fiind stocate în siguranță în V.me by Visa. Mai mult, V.me by Visa asigură confidențialitatea datelor consumatorilor, întrucât detaliile cardurilor nu sunt împărtășite comerciantului.
Plățile mobile de la persoană la persoană (P2P) permit tuturor utilizatorilor înregistrați să transfere foarte ușor, convenabil și în siguranță, bani oricărui posesor de card Visa din Europa de pe telefonul mobil, având la bază securitatea și expertiza celor mai performante sisteme puse la dispoziție de Visa Europe. Aplicația face posibilă transmiterea cu ușurință a banilor către o persoană de contact din agenda telefonului mobil, către un număr de telefon mobil sau la un anumit număr de card Visa – indiferent dacă destinatarul este înregistrat sau nu în serviciu. Pentru a beneficia de serviciul P2P, clienții nu au nevoie de un cont separat.
Informații despre campania națională de plată a taxelor și impozitelor locale cu cardul:
Visa Europe, împreună cu băncile membre din România, a derulat în 2013 a patra ediție anuală a campaniei naționale de promovare a utilizării cardului pentru plata taxelor și impozitelor locale.
În cadrul campaniei din 2013 a avut loc competiția națională între primării pentru plata taxelor și impozitelor locale cu cardul, la care au fost invitate să participe toate primăriile din România care acceptă plata taxelor și impozitelor locale cu cardul. Pentru a oferi șanse egale tuturor primăriilor participante, primăria câștigătoare a fost desemnată în funcție de numărul de plăți cu cardul raportat la 1.000 de locuitori, iar cele șase sectoare din București au fost considerate în mod individual în cadrul competiției.
Primăria Sectorului 1 al Municipiului București s-a situat pe primul loc la nivel național, înregistrând 65 de tranzacții de plată cu cardul la 1.000 de locuitori. Topul primăriilor din România în funcție de numărul de tranzacții de plată cu cardul la 1.000 de locuitori este completat de Primăria Sectorului 5 (57 de tranzacții), urmată la mică distanță de Primăria Sectorului 4 (56 de tranzacții). În top 10 primării din România privind numărul de plăți cu cardul a taxelor și impozitelor locale se mai regăsesc orașe precum Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești, dar și comune precum Florești (județul Cluj) și Corbeanca (Ilfov).
Valoarea tranzacțiilor de plată cu cardul a taxelor și impozitelor locale a crescut în primele nouă luni din 2013 cu 39% față de aceeași perioadă a anului trecut, la aproape 115 milioane de lei. Totodată, numărul tranzacțiilor de plată cu cardul a taxelor locale a avansat cu 37%, la 323.000 de tranzacții, susținut de plățile efectuate online cu cardul, care au crescut cu aproape 50% față de perioada similară din 2012.
Despre Visa Europe
Visa Europe este o companie de plăți deținută și operată de către băncile membre și de către alți furnizori de servicii de plăți din 37 de țări din Europa.
Visa Europe își desfășoară activitatea în avangarda tehnologiei pentru a crea servicii și o infrastructură care permit milioanelor de consumatori, comercianți și guverne din Europa să facă plăți electronice. Companiile membre emit carduri, încheie acorduri cu comercianții și determină valoarea comisioanelor pentru comercianți și posesorii de carduri.
Visa Europe utilizează un model de business bazat pe volume mari și costuri reduse pentru furnizarea de servicii companiilor membre. Profitul este reinvestit în vederea susținerii capitalului și rezervelor. În ultimii șase ani, Visa Europe a investit peste 1 miliard de euro în tehnologii noi și infrastructură.
În Europa, există 470 milioane de carduri Visa și 1 € din fiecare 6,75 € cheltuiți este pe un card Visa. Segmentul cardurilor de debit reprezintă aproape 80% din portofoliul Visa și cheltuielile efectuate cu carduri de debit Visa în Europa au depășit 1.000 de miliarde euro (1.050 miliarde euro) în 2012. Cheltuielile online efectuate cu carduri Visa în Europa în 2012 au depășit în premieră 200 miliarde euro (212 miliarde euro), reprezentând peste 20% din tranzacțiile procesate de Visa Europe.
Începând cu anul 2004, Visa Europe, fondată în Marea Britanie, este independentă de corporația globală Visa Inc., cu o licență exclusivă, irevocabilă și perpetuă în Europa. Ambele companii acționează în parteneriat pentru a asigura interoperabilitatea globală a plăților cu Visa. Fiind un sistem de plăți european, Visa Europe are capacitatea de a răspunde rapid la cerințele specifice pieței bancare europene și ale clienților - deținători de carduri și comercianți - și să îndeplinească obiectivul Comisiei Europene de a crea o adevărată piață internă de plăți.
Pentru informații suplimentare, vizitați www.visaeurope.com.





