
Prin soluția de mobile banking MyBRD Mobile lansată de BRD Groupe Société Générale pe 19 noiembrie 2013 utilizatorii pot face transferuri de bani, își pot plăti facturile și pot obține informații financiare instantaneu, direct de pe telefonul mobil. Aplicația este compatibilă cu smartphone-uri ce rulează pe sisteme de operare iOS, Android și Windows și pe tablete iPad și Android) și se poate descărca gratuit din magazinele virtuale de aplicații specifice. MyBRD Mobile se poate accesa și prin browser mobil la adresa www.mybrdmobile.ro și prin USSD la numărul scurt dedicat *117#.
Prin MyBRD Mobile se pot scana codurile de bare ale facturilor și se pot face transferurile către coduri QR și către numere de telefon, dar cea mai inedită funcție propusă de aplicația MyBRD Mobile este transferul prin bump – adică prin simpla atingere a două telefoane.
De asemenea, prin MyBRD Mobile se pot consulta soldurile și istoricul tranzacțiilor pentru conturile proprii și se pot realiza transferuri bancare către alte conturi, indiferent dacă sunt în cadrul BRD sau sunt deschise la alte bănci. De asemenea, aplicația tratează în timp real tranzacțiile, inclusiv în weekend sau în zilele nelucrătoare.
MyBRD Mobile oferă și funcționalități publice, cu ajutorul cărora consumatorii care nu au cont BRD pot obține informații generale despre bancă, simulări de credite, conversii valutare și localizarea ATM-urilor sau a unităților BRD.
Nivelul de securitate al aplicației este adaptat în funcție de canalul de acces (App, Browser, USSD) și funcțiile utilizate. MyBRD Mobile oferă un nivel ridicat de siguranță prin digipass-ul mobil și parolele de tip OTP (cod unic valabil pentru o singură operațiune).
„Planurile de dezvoltare a produselor noastre pornesc de la dorințele și sugestiile clienților noștri. Venim în întâmpinarea acestora prin lansarea unui serviciu care le va permite o economie semnificativă de timp, dar și utilizarea unor opțiuni inovatoare ce simplifică orice tranzacție financiară. Ceea ce dorim este să le oferim clienților o experiență inedită de relaționare cu banca, bazându-ne pe ceea ce majoritatea dintre ei își doresc: rapiditate, siguranță, dar și posibilitatea de a fi conectați la ultimele noutăți tehnologice," a declarat Bogdan Spuza, Director Executiv, Marketing și Management Produse, BRD-Groupe Société Générale.





