.

Peste 5.000 de magazine online din România, bazate pe platforma de e-commerce Prestashop, vor dispune de astăzi, automat, de serviciile de curierat ale DPD România, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de coletărie și curierat expres.  Accesul la serviciile DPD România vine odată cu implementarea în platforma Prestashop a unui modul simplu și rapid de management complet al livrărilor prin compania de curierat. "Integrarea cu Prestashop ne așteptăm să ducă la o creștere semnificativă a livrărilor DPD, având în vedere că în România sunt peste 5.000 de magazine online care folosesc această platformă de e-commerce. Totodată, această integrare este benefică și pentru comercianți, întrucât le oferă accesul la un serviciu de curierat de top, cu o serie întreagă de soluții de livrare cu valoare adăugată, fapt ce va duce la creșterea satisfacției clienților", precizează Lucian Aldescu (foto), CEO DPD România.

Modulul se integrează automat cu sistemele DPD și le permite comercianților online să își îmbunătățească performanța când vine vorba de gestiunea și expedierea coletelor. Toate instrumentele necesare pentru pregătirea și urmărirea livrărilor de colete au fost consolidate și pot fi gestionate dintr-o singură interfață. Extensia oferă, printre altele, posibilitatea printării automate a etichetelor de livrare, posibilitatea urmăririi livrărilor, a corectării codurilor poștale, dar și un raport de profitabilitate pentru diferite metode de livrare.

Modulul vine în sprijinul comercianților online ce folosesc site-uri Prestashop și prin generarea automată a codului poștal aferent adresei completate de un client care plasează o comandă. În cazul în care un cod poștal nu a putut fi generat cu precizie, administratorul site-ului va fi avertizat de acest lucru și va trebui să valideze manual prețul livrării înainte de expedierea coletului.

Soluția DPD a fost construită pentru magazinele online, carora le oferă acces la toate serviciile DPD, precum livrări interne, internationale, sau servicii cu valoare adaugata: Cash On Delivery (plata ramburs), Asigurare suplimentara, etc.

Despre DPD

DPD România este parte a DPDgroup, lider european în curieratul rutier. În România, DPD se află în top 3 companii de curierat. Prin tehnologia inovatoare, cunoașterea pieței locale și cele 2 servicii Predict și Pickup, DPD România oferă cea mai bună experiență de livrare atât expeditorilor cât și destinatarilor.
Cu o echipă de peste 500 de angajați și francizori, și având acces la o rețea europeană de 16.000 de sedii Pickup, DPD România livrează anual 4,8 milioane de colete.
DPDgroup este rețeaua de livrare colete a GeoPost, care a înregistrat vânzări de 4,9 miliarde € în 2014. GeoPost este holding-ul deținut de Grupul francez La Poste.