.

Ținând cont de tendințele din piață, compania producătoare de software Tremend Software Consulting a decis să-si crească semnificativ numărul de dezvoltatori pentru dispozitive de tipul smartwatch, bazate pe sistemele de operare iOS sau Android. Cu o primă aplicație din zona media deja lansată, Tremend se pregătește pentru viitorul pieței de IT din România, din Statele Unite și Europa. “Am dorit să fim înaintea pieței și să pregătim terenul pentru necesitățile clienților business. Telecom, transport, finanțe, sales. Toate aceste domenii pot beneficia enorm de capabilitățile smartwatch-urilor”, precizează Marius Hanganu (foto), Managing Partner Tremend Software Consulting. Studiile au aratat că piaţa de smartwatch-uri a crescut cu 30-40% pe an, iar până în 2019 se preconizează o rată de creştere anuală compusă de 96%. “Noi credem și investim în software pentru aceste device-uri. Avem deja prima aplicație de media pentru iOS și Android, dezvoltată practic înainte de lansarea iWatch în România. Vrem să fim pregătiți pentru momentul în care dispozitivele wearable vor deveni noul mainstream” a mai adaugat Marius Hanganu.

Accentul pus pe dezvoltarea de soluții mobile pentru gestionarea afacerilor este un trend regăsit mai ales în Statele Unite, unde forțele de vânzări sunt dotate cu soluții complete pentru gestiune, analiză și optimizare a proceselor de vânzare. Pentru mai multe detalii, va rugăm să vizitați www.tremend.com.
   
Despre Tremend Software Consulting
   
Tremend Software Consulting este o companie specializată în soluții și consultanță software cu peste 10 ani de activitate. Peste 60 de milioane de utilizatori folosesc platformele realizate de Tremend pentru clienți din 15 țări, pe 3 continente. La nivel global, 5 producători de automobile ne folosesc serviciile pentru software embedded - de altfel, dacă ați condus în ultimii 5 ani o mașină de lux, sunt 4 șanse din 10 să fi utilizat deja software-ul nostru.

www.tremend.com