.

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF vor desfăşura, începând din 15 martie, acţiuni de control tematic privind respectarea de către operatorii economici a obligaţiei de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic, acţiunea de verificare fiind determinată de faptul că cererea de achiziţionare de aparate de marcat cu jurnal electronic a înregistrat un declin accentuat în perioada decembrie-februarie, iar vânzările s-au diminuat drastic, informează ANAF, citată de Agerpres.
 
"În luna februarie comparativ cu luna ianuarie, ritmul de atribuire a seriilor fiscale a scăzut cu cca 30%, iar cel de instalare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic a scăzut cu cca 11%. La nivelul majorităţii distribuitorilor autorizaţi şi a unităţilor acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi şi nu mai sunt semnalate dificultăţi legate de lipsa capacităţii de instalare a unităţilor de service. Mai mult decât atât, solicitările de instalare şi punere în funcţiune a noilor aparate de marcat, au scăzut chiar şi în cazul aparatelor achiziţionate deja, sau pentru care au fost achitate avansuri (sunt semnalate numeroase situaţii în care aparatele sunt lăsate de utilizatori în custodie în depozitele distribuitorilor)", se menţionează în comunicat, precizează Agerpres.