.

Asesoft Distribution, companie care activează în domeniul distribuției IT&C în România, anunță rezultate financiare în creștere cu 45% pentru 2010, concretizate într-o cifră de afaceri de 145 milioane euro. Pentru anul 2011, Asesoft Distribution își propune atingerea unei cifre de afaceri de 165 milioane euro. „Principala direcție asupra căreia am concentrat strategia de distribuție în 2010 – și pe care vom continua să ne dezvoltăm și în 2011 – a fost reprezentată de proiectele și parteneriatele cu distribuitorii din zona de GOV/Enterprise/SMB (clienții guvernamentali, corporațiile și întreprinderile mici și mijlocii). Putem spune că, pentru aceste segmente de distribuție, am construit cea mai puternică echipă din piața de profil din România. De asemenea, am acordat o atenție deosebită extinderii portofoliului de produse astfel încât să acoperim cerințele clienților din această categorie, ceea ce intenționăm să facem și în 2011", precizează Răzvan Ziemba (foto), directorul general Asesoft Distribution.

Rezultatele financiare aferente anului 2010 au fost înregistrate pe fondul strategiei intensive derulate de Asesoft Distribution în direcția dezvoltării și eficientizării operațiunilor, dar și menținerii unei relații foarte bune cu partenerii. Alți factori importanți de creștere pentru Asesoft Distribution în 2010 au fost semnarea noilor contracte de distribuție cu Sony, Samsung și HP, precum și evoluția bună în vânzări a produselor SERIOUX, marca proprie Asesoft Distribution.

Pentru anul curent, Asesoft Distribution țintește o creștere cu 14 procente a cifrei de afaceri, peste ritmul de creștere, cu 10%, a pieței de distribuție IT&C, până la valoarea de 165 milioane de euro.

„Pentru acest an, obiectivul nostru este să păstrăm o creștere profitabilă a afacerii, continuând planurile de extindere și de consolidare a poziției dobândite. Un pas major pe care intenționăm să îl facem în 2011 vizează extinderea distribuției brand-ului SERIOUX pe piețele externe și adăugarea de noi categorii de produse în portofoliul Asesoft Distribution, precum electrocasnicele și gadget-urile", precizează Răzvan Ziemba.

Cuvântul cheie pentru Asesoft Distribution în 2011 va fi „dezvoltare": „Având în vedere strategia riguroasă de eficientizare a operațiunilor și de consolidare a puterii financiare, pe care am urmat-o în ultimii ani, Asesoft Distribution este acum nu numai o afacere care generează profit, ci și o companie solidă, care dispune de resurse financiare atât pentru susținerea business-ului, cât și pentru valorificarea eventualelor oportunități ce pot contribui, mai departe, la dezvoltarea sa în mod sustenabil", precizează Răzvan Ziemba.