.

GECAD ePayment, compania care dezvoltă și deține soluția Avangate(R) dedicată distribuitorilor online de software, a anunțat marți, 2 octombrie, deschiderea biroului Avangate din Statele Unite, și face astfel un pas important pe cea mai importantă piață de tehnologie și de distribuție online de software.

În acest moment, Avangate are reprezentanțe în trei locații strategice care îi permit să ofere servicii prompte și de calitate dezvoltatorilor de software din întreaga lume: Amsterdam, București și Mountain View, California, acoperind piețele vest europeană, est europeană și respectiv cea americană.

Biroul Avangate din Statele Unite va însemna atât lărgirea portofoliului de clienți, aici aflându-se majoritatea producătorilor importanți de software, dar și creșterea volumului de vânzări pentru clienții actuali. Americanii cumpără frecvent online și reprezintă o piață cu un potențial interesant pentru toate companiile care distribuie software online iar atragerea acestui potențial face parte din strategia Avangate pentru Statele Unite. Un exemplu este localizarea serviciilor prin numărul de telefon toll free dedicat cumpărătorilor americani.

“Suntem prezenți pe piața americană încă de la lansarea Avangate® în 2005, iar deschiderea biroului din California este o urmare firească a creșterii activității noastre în regiune. Din punct de vedere strategic, ne interesează bineînțeles creșterea numărului de clienți iar aici este cea mai mare densitate de companii dezvoltatoare de software, companii pe care le vom aborda acum direct cu o echipă dedicată de vânzări și marketing aflată la doar câțiva pași de aceștia. Echipa din Mountain View va fi coordonată de către Gus Lignos, noul VP pe vânzări în Statele Unite,” spune Carmen SEBE, CEO GECAD ePayment.

“Avangate este o provocare care mă bucură foarte mult. Este vorba despre o companie care a crescut rapid iar aceasta datorită tehnologiei performante și serviciilor excelente, toate într-o industrie foarte competitivă - cea a distribuției online de software. Cred că avem toate atuurile să ne atingem cât de curând obiectivele și pentru piața americană,” apreciază Gus Lignos, Vice President of USA Sales, Avangate.

Gus Lignos conduce echipa din Mountain View iar împreună cu echipa de management și dezvoltare de la București va stabili strategia de vânzări și va coordona prezența Avangate în regiune. Bucureștiul rămâne centrul de dezvoltare și de decizie pentru întreaga activitate Avangate iar de aici se vor asigura în continuare și suportul pentru cumpărători, asistența tehnică, operațiunile contabile, financiare și juridice.

GECAD ePayment International este integrator de soluții pentru comerț electronic, lider pe piața românească de sisteme de plăți online. Compania dezvoltă și deține în prezent trei soluții proprietare – ePayment®, Avangate® și myAvangate. ePayment® este dedicată exclusiv pieței interne, tuturor persoanelor juridice care au o afacere comercială online; Avangate® și myAvangate se adresează atât pieței interne cât și celei internaționale de distribuție electronică de software.

ePayment® și Avangate® sunt mărci înregistrate GECAD ePayment International SRL și respectiv Avangate B.V.. Membră a grupului GECAD și acționar majoritar al Avangate B.V.

www.epayment.ro, www.avangate.com