.

Banca Transilvania a ales Oracle Flexcube Universal Banking pentru sistemul său de core-banking, în vederea susținerii creșterii operaționale de două cifre pe an a BT, odată cu menținerea profitabilității. Astfel, Banca Transilvania (BT) investește 15 milioane de euro în soluția informatică de core-banking Oracle Flexcube, care va fi implementată până la jumătatea anului viitor, a precizat Robert Rekker, CEO BT, pe 11 ianuarie. Soluția Flexcube de la Oracle va susține toate cele patru direcții de dezvoltare ale BT: retail, IMM-uri, corporate și divizia pentru medici.

În 2010, Banca Transilvania a fost prima instituție bancară din lume care a utilizat Exadata Database Machine, Version 2, care este cel mai rapid server pe plan mondial, dar și Oracle Financials Hub, oferite de Oracle.

Firma locală Trend Import-Export SRL, membru de nivel gold al Oracle PartnerNetwork (OPN), ajută la implementarea proiectului, continuând parteneriatul cu Banca Transilvania și Oracle România, ca și în cazul implementării Oracle Exadata Machine V2.

Robert Rekkers a arătat că banca va continua să se extindă la nivelul rețelei teritoriale cu 15-20 de unități, după ce în 2010 a deschis 20 de unități, dar va pune accentul pe canalele alternative, urmând ca, în luna mai, să lanseze un nou serviciu de internet banking, care va avea o componentă importantă de mobile banking. BT are 1,5 milioane de clienți activi, 6 milioane de conturi și peste 500 de sucursale și agenții. Aplicația Oracle Flexcube a mai fost implementată de Alpha Bank, Citibank și Bancpost, a mai precizat Sorin Mândruțescu, CEO Oracle România.